Viorel Rînghilescu, care se intitulează preşedintele fondator al Partidului Democrat, cere în instanţă radierea PDL din Registrul Partidelor politice deoarece nu a depus la Tribunalul Bucureşti în termenul legal modificările efectuate Statutului partidului la congresul din 14 mai. Potrivit legii partidelor politice, orice modificare a Statutului şi programului unui partid se comunică Tribunalului Bucureşti în termen de 30 de zile. Legea mai prevede că dacă aceste modificări nu au fost depuse la timp sau dacă instanţa a respins cererea de încuviinţare a modificării Statutului, ministerul Public va cere Tribunalului Bucureşti încetarea activităţii partidului respectiv şi radierea din Registrul Partidelor politice. PDL şi-a recunoscut greşeala. „A fost o anumită scăpare a noastră, care e condamnabilă, o recunoaştem, dar e în ultimă instanţă omenească. Nu trebuie să o dramatizăm. Principalul vinovat ar fi secretarul general deoarece el este cel care ar fi trebuit să urmărească îndeaproape acest lucu, iată că nu s-a urmărit îndeaproape”, a declarat secretarul general al PDL, Ioan Oltean. El a precizat că PDL nici nu se dizolvă şi nici nu va fi radiat. În timp ce Oltean îşi recunoaşte vina, preşedintele PDL, Emil Boc, a arătat din nou că are probleme în ceea ce priveşte legislaţia, apreciind că el ştia că termenul de depunere este de şase luni. Având în vedere dorinţa de schimbare atât a culorii partidului cât şi a numelui, nu mare ne-ar fi mirarea care greşeala lui Oltean să fie intenţionată, şi astfel lupul portocaliu să îşi schimbe blana, însă năravul devalizării bugetului naţional să rămână acelaşi.