Pentru că trebuie să-şi îndeplinească ţelul dictat de tătuca Băsescu şi să lase fără locuri de muncă peste 100 de mii de bugetari, guvernanţii recunosc că s-ar putea ca în cazul unora dintre instituţiile publice să fie concediaţi mai mult de 25% dintre angajaţi. Şi asta pentru că în unele instituţii nu se pot face restructurări mai profunde deoarece agenţiile respective ţin de siguranţa naţională şi este nevoie de avizul CSAT. Nimic mai corect. De altfel, este foarte normal ca într-un stat totalitarist, cum tinde pe zi ce trece să devină România, să ne preocupăm primordial de siguranţa naţională şi să punem pe primul loc instituţiile care trebuie să ţină în frâu derapajele instituţiilor de presă sau ale celor care îndrăznesc să spună că Guvernul sau Băsescu nu are dreptate şi că nu ne vrea binele. Prin urmare, premierul Emil Boc le-a cerut miniştrilor să aplice rapid procedurile de restructurare a instituţiilor pe care le conduc şi că acest proces, care va presupune inclusiv concedieri de personal, să fie iniţiat prin ordonanţă de urgenţă, dacă legislaţia permite. Din exces de zel, miniştrii s-ar putea să lase unele instituţii şi fără personalul strict de care ar avea nevoie pentru a funcţiona, nemaivorbind despre eficienţa instituţiilor statului. Şi pentru că pedeliştilor le-a stat bine întotdeauna când au arătat cu degetul şi nu şi-au asumat nici o clipă greşeli, chiar dacă acestea au fost catastrofale, ministrul de Interne, Vasile Blaga, spune că PNL este vinovat pentru că din administraţia centrală trebuie daţi afară mulţi oameni, deoarece a supradimensionat aparatul bugetar. Guvernul va insista ca Parlamentul să opereze modificările la legile privind reducerea salariilor bugetarilor şi recalcularea pensiilor speciale până la sfârşitul actualei sesiuni parlamentare, astfel încât aceste măsuri să poată fi aplicate de la 1 iulie.