SOMAŢIE Disperaţi să crească în sondaje, democrat liberalii fac orice pentru a-şi ataca adversarii. Cea mai des folosită armă în ultima perioadă este denigrarea USL pe plan extern. Numai că, în tot acest joc murdar al PDL, victimă cade însăşi România, a cărei imagine este ştirbită, indiferent dacă acuzele la adresa USL sunt sau nu reale. Referitor la acest lucru, europarlamentarii USL solicită PDL şi lui Theodor Stolojan stoparea acţiunilor denigratoare iniţiate de această formaţiune politică la adresa României. Potrivit unui comunicat transmis de USL, promovarea stenogramelor neautentificate ale discuţiilor dintre doi miniştri ai Guvernului României în Parlamentul European „este dovada unui stil nedemocratic de a face politică, reprezentativ pentru dosariada promovată în aceşti ani de regimul Traian Băsescu”. „Atragem atenţia opiniei publice interne, dar şi internaţionale, asupra faptului că europarlamentarii PDL, la iniţiativa şi efortul direct al lui Theodor Stolojan, formulează acuzaţii grave la adresa Guvernului României, conform cărora ar fi încercat schimbarea listelor electorale, în baza unor stenograme neautentificate publicate în presă. În acest fel, se continuă efortul de dezinformare al PDL şi al lui Traian Băsescu pe lângă statele membre ale Uniunii Europene”, susţine USL în comunicatul de presă.
CAMPANIE USL subliniază că „nu există nicio singură dovadă că stenogramele prezentate de PDL ar fi autentice”. „De altfel, acele stenograme au fost publicate în presă înainte să existe o cerere a procurorilor pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Administraţiei Victor-Paul Dobre. La acest moment, acestea nu sunt dovezi în sens juridic. Ele sunt folosite, însă, de PDL, cu scopul de a lovi în imaginea României”, se mai arată în comunicat. În context, USL îşi exprimă regretul că „PDL continuă să se poziţioneze ca fiind singurul grup politic din Parlamentul European care, prin acţiuni precise şi concertate, continuă să facă rău imaginii României în Europa”.