Portocaliilor le-a fost ruşine să mai candideze

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tortoman

Portocaliilor le-a fost ruşine să mai candideze

Administrație 30 Mai 2012 / 00:00 611 accesări

Caravana USL s-a deplasat, ieri, în comuna Tortoman, pentru lansarea candidatului la funcţia de primar, Lucian Chitic. „În cei patru ani de mandat, am dorit să aduc prosperitate în comună, însă toate proiectele din fonduri europene au fost blocate de guvernarea portocalie. Bugetul comunei nu ne-a permis să facem investiţii deosebite, astfel că am apelat la ajutorul Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), care ne-a inclus în programele aflate în derulare. Astfel, putem vorbi astăzi despre pietruirea uliţelor de pământ, despre renovarea căminului cultural sau despre renovarea şcolii. Fără sprijinul CJC şi al preşedintelui Nicuşor Daniel Constantinescu nu am fi putut vorbi despre niciun fel de investiţie, pentru că guvernarea portocalie a alocat banii din buget şi banii europeni doar pe criterii politice. Am finalizat lucrările la baza sportivă din comună, pentru care nici până astăzi nu am primit banii de la Ministerul Dezvoltării. Cred că, în noua formulă guvernamentală, putem vorbi despre dezvoltarea comunei şi despre susţinerea unor proiecte atât de necesare locuitorilor. Vorbim aici bineînţeles despre sistemul de apă şi canalizare, despre asfaltare, şi despre multe alte proiecte pe care nu le puteam realiza decât dacă pe 10 iunie votaţi candidaţii USL”, a declarat primarul comunei Tortoman, candidatul USL pentru un nou mandat, Lucian Chitic. Comuna Tortoman se înscrie în rândul comunelor unde PDL nu are candidat pentru funcţia de primar, şi nici măcar pentru consiliul local. „Mă bucur că, cel puţin la Tortoman, portocaliilor le-a fost ruşine să mai candideze. Sunt alte comune, şi chiar oraşe unde nu le-a fost ruşine. Pentru a se ascunde de culoarea portocalie, candidaţii PDL şi-au schimbat culoarea. Eu vă spun că sunt aceiaşi pedelişti. Nu fac decât să umble cu cioara vopsită, încercând să păcălească din nou electoratul. Nu vă lăsaţi păcăliţi şi votaţi candidaţii USL, care sunt garanţia dezvoltării comunei Tortoman”, a declarat preşedintele CJC, Nicuşor Daniel Constantinescu.



12