22 Noiembrie 2024, 20:20
Un portret al legendarei actriţe britanice Elizabeth Taylor, realizat de Andy Warhol în anul 1963 şi estimat la opt milioane de lire sterline, va fi scos la licitaţie la Londra, de Casa Christie\'s. Intitulată ”Silver Liz”, lucrarea a fost realizată în perioada în care Elizabeth Taylor devenea prima actriţă milionară de la Hollywood. ”Acest portret nu a mai fost văzut din 1989 şi suntem bucuroşi să îl prezentăm la Londra, alături de alte opere”, a declarat directorul departamentului de artă contemporană de la Christie\'s, Francis Outred. Elizabeth Taylor are 78 de ani şi este considerată ultimul star al Hollywood-ului de altădată. Actriţa are în palmares două Oscaruri şi alte 37 de premii de interpretare.