Exigentă, irascibilă şi amatoare de whiskey: acesta este portretul fostului premier britanic Margaret Thatcher, aşa cum reiese din arhivele oficiale declasificate miercuri şi care acoperă primele sale luni la Downing Street. Aceste documente declasificate după 30 de ani subliniază şi tendinţa lui Margaret Thatcher de a adnota tot ce-i cădea în mână, neezitând să-şi corecteze propriii miniştri. ”Este un text foarte prost şi nu putem decât să presupunem că ministrul Finanţelor este ocupat cu altceva”, a scris aceasta pe un document al ministrului Geoffrey Howe. Lipsa ei de răbdare faţă de miniştri sau funcţionari este şi ea evidenţiată într-o serie de adnotări laconice pe documente.

În iunie 1979, la o lună după ce a devenit prima femeie premier a Marii Britanii, a plecat în Japonia, pentru a asista la summit-ul economic din Tokyo. Oficialii britanici aflaseră despre intenţia Guvernului nipon de a-i oferi lui Margaret Thatcher o escortă formată din 20 de fete karateka, dar premierul a refuzat categoric. ”Dacă alţi şefi de delegaţii ar primi câte 20 de karateka băieţi, atunci premierul nu ar avea nicio obiecţie, dar ea nu vrea un tratament special”, a explicat atunci Ministerul britanic al Afacerilor Externe. Arhivele privitoare la deplasarea în Franţa, în iunie 1979, unde urma să se vadă cu preşedintele Valery Giscard d\'Estaing, arată cum membrii ambasadei au fost nevoiţi să-i asigure cheltuielile la duty free. Apoi au fost obligaţi să ceară de mai multe ori Ministerului Afacerilor Externe rambursarea acestor cheltuieli. O factură prezintă lista unora dintre aceste cheltuieli: o sticlă de whiskey Teacher\'s, băutura sa preferată, o sticlă de gin - băutura preferată a soţului ei, Denis - şi 200 de ţigarete Benson and Hedges, adică o factură de 65,10 franci, în numele ei şi a unui înalt responsabil al Downing Street.

Tot Margaret Thatcher este cea care i-a interzis, în 1979, trimisului său special în Rhodezia (actualul Zimbabwe) să îl întâlnească pe Robert Mugabe, pe motiv că ”nu se discută cu teroriştii înainte să devină premieri”. Robert Mugabe, actualul preşedinte al Zimbabwe, era atunci doar un simplu opozant politic ce susţinea lupta armată împotriva regimului segregaţionist al lui Ian Smith. În iunie 1979, un guvern de tranziţie a fost format în fosta colonie britanică, sub autoritatea premierului Abel Muzorewa, primul lider de culoare din statul nerecunoscut Rhodezia, la vremea aceea. Celelalte partide cu lideri de culoare, printre care şi partidul lui Mugabe, au respins Guvernul episcopului Muzorewa, format în urma primelor alegeri multirasiale din aprilie 1979, din care făcea parte şi Ian Smith, care era de fapt omul forte al ţării. Margaret Thatcher intenţiona să recunoască Guvernul Muzorewa şi să ridice sancţiunile internaţionale impuse ţării. Cu toate acestea, s-a opus ca trimisul său special, lordul Harlech, să-i întâlnească pe cei doi lideri rebeli ai Frontului Patriotic, Robert Mugabe şi Joshua Nkomo, liderul Zapu. La sfârşitul anului 1979, au fost semnate acordurile de independenţă de la Lancaster House, care prevedeau instalarea la putere a majorităţii de culoare şi independenţa Rhodeziei, care din 1980 a luat numele de Zimbabwe. Partidul Zanu, numit în prezent Zanu-PF, a câştigat alegerile, ceea i-a adus lui Robert Mugabe postul de prim-ministru. În prezent criticat de Occident pentru încălcarea drepturilor omului, acesta nu a mai părăsit de atunci niciodată puterea, devenind şef de stat în decembrie 1987.