După o perioadă destul de scurtă de acalmie, sindicatele portuare reiau ofensiva împotriva Ministerului Transporturilor. Peste 400 de salariaţi din Portul Constanţa, dar şi sindicalişti de pe platformele portuare din Tulcea, Brăila şi Galaţi vor picheta astăzi, între orele 11.00 şi 13.00, sediul ministerului condus de Ludovic Orban. Sindicaliştii protestează astfel faţă de lipsa de implicare a autorităţilor în combaterea muncii „la negru” pe platformele portuare, dar şi împotriva Ordonanţei 22/1999 privind administrarea porturilor şi căilor navigabile. Liderul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare din România (FNSP) Constanţa, Petre Costel, susţine că decizia desfăşurării acţiunilor de protest a fost luată în urma eşuării negocierilor cu autorităţile. „Cu toate că am solicitat discutarea prevederilor referitoare la activităţile de transport naval în porturi şi pe căile navigabile, ni s-a spus că nu mai putem negocia nimic, întrucît legea a ajuns deja pe masa Parlamentului. Nu am rezolvat nimic, întrucît politicienii sînt interesaţi de propriile interese, de şpăgi şi de sărăcirea sistematică a salariaţilor. Starea dezastruoasă a porturilor este analizată şi de organismele europene, Comisia Europeană fiind la un pas de a activa României cauza de salvgardare în domeniul transporturilor, dar şi la nivelul dialogului social”, a declarat Petre Costel. Liderul sindical a mai afirmat că la acţiunea de pichetare de astăzi, şi-au anunţat participarea muncitori de la Metrorex, mecanicii de locomotivă şi reprezentanţii Blocului Naţional Sindical (BNS), în frunte cu secretarul general al BNS, Matei Brătianu. „Este un efort destul de mare să deplasăm sutele de salariaţi cu cele opt autocare, dar avem încredere că ne vom cîştiga astfel drepturile. După încheierea pichetului, vom avea o nouă întîlnire cu ministrul Ttransporturilor, Ludovic Orban, însă, dacă şi de această dată, nu ne vor fi rezolvate revendicările, pe 15 octombrie vom întrerupe lucrul în porturile Constanţa, Tulcea, Brăila şi Galaţi”, a precizat Petre Costel.