Portugalia, ca și calificată în semifinale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cupa Confederațiilor la fotbal

Portugalia, ca și calificată în semifinale

Sport 22 Iunie 2017 / 18:40 1196 accesări
Arbitrul gambian Bakary Gassama a potolit cu greu bătaia dintre mexicani și neo-zeelandezi

Arbitrul gambian Bakary Gassama a potolit cu greu bătaia dintre mexicani și neo-zeelandezi

Miercuri, în Cupa Confederațiilor la fotbal, s-a jucat etapa a doua din Grupa A, etapă care a adus prima înfrângere pentru gazde. Naționala Portugaliei, campioana europeană en titre, a învins-o pe cea a Rusiei cu scorul de 1-0, prin golul înscris de Cristiano Ronaldo în minutul 8. Portugalia s-a impus pe merit în meciul disputat pe Otkrîtie Arena din Moscova, fără să forțeze prea mult în fața unui adversar care a făcut o figură modestă cu un an înainte de turneul final pe care îl va organiza. Lusitanii au început cu patru nume noi față de remiza (2-2) cu Mexic: Bruno Alves, Bernardo Silva, Adrien Silva și André Silva. Arbitru asistent video la această partidă a fost românul Ovidiu Hațegan.

Tot miercuri, dar la Soci, Mexicul a dispus de reprezentativa Noii Zeelande cu scorul de 2-1 (Raul Jimenez 54, Oribe Peralta 72 - Chris Wood 42). De remarcat că, în prelungiri, la un contraatac neozeelandez, a izbucnit o încăierare generală, potolită cu greu de arbitri, gambianul Bakary Gassama fiind depășit de situație. Africanul a apelat la arbitrajul video și, după lungi ezitări și consultări, a acordat trei cartonașe galbene, pentru Herrera, D. Reyes și Boxall.

În urma acestor rezultate, Portugalia și Mexic au acumulat câte 4 puncte, în timp ce Rusia a rămas cu 3 puncte. Sâmbătă, în ultimele meciuri din Grupa A, Portugalia va întâlni Noua Zeelandă, iar Rusia va juca împotriva Mexicului.

Grupa B continuă joi cu partidele Camerun - Australia, la Sankt Petersburg (ora 18.00), și Germania - Chile, la Kazan (ora 21.00). Ambele vor fi transmise în direct pe TVR 2.

A zecea ediție a Cupei Confederațiilor este găzduită de Rusia în perioada 17 iunie - 2 iulie. Participă Rusia (gazda Campionatului Mondial de anul viitor), Germania (campioana mondială en titre), Portugalia (campioana Europei), Chile (campioana Americii de Sud), Australia (campioana Asiei), Camerun (campioana Africii), Mexicul (campioana CONCACAF) și Noua Zeelandă (campioana Oceaniei), împărțite în două grupe. Primele două clasate se vor califica în semifinale (28 și 29 iunie), finalele fiind programate pe 2 iulie. Se joacă la Moscova (Otkrîtie Arena), la Sankt Petersburg (stadionul Krestovski), Kazan (Kazan Arena) și Soci (stadionul Fișt).

Taguri articol


12