Internaţionalul german Bastian Schweinsteiger crede că naţionala Portugaliei, pe care Germania o va întîlni în această seară, în sferturile de finală ale Campionatului European, este cea mai bună echipă de la turneul final, dar acest lucru nu îl sperie, ci îl motivează suplimentar. “Această echipă a Portugaliei s-a maturizat foarte mult din 2006. Este, în opinia mea, cea mai bună echipă de la acest turneu. Va fi un meci afurisit. Dar nu trebuie să ne fie frică”, a spus mijlocaşul echipei Bayern Munchen. Schweinsteiger mai are un motiv de bucurie înaintea partidei cu Portugalia. În cele trei meciuri în care l-a avut ca adversar pe portarul lusitanilor, Ricardo, a marcat de trei ori. “Să joc împotriva lui Ricardo are o semnificaţie aparte. Am avut evoluţii foarte bune cînd l-am întîlnit, la Campionatul Mondial din 2006 şi în Liga Campionilor, în sezonul 2006-2007”, şi-a amintit jucătorul german. Schweinsteiger va fi folosit din primul minut de selecţionerul Joachim Low, după ce nu a fost titular în meciurile cu Polonia (2-0) şi Croaţia (1-2). La ultima partidă din Grupa B, contra Austriei (1-0), mijlocaşul neamţ a fost suspendat, pentru un cartonaş roşu primit în meciul cu croaţii. “Am fost frustrat că nu am jucat. (...) Recunosc că am greşit, dar acum vreau să contribui la victoria Germaniei, imprimînd viteză şi energie jocului echipei”, a adăugat Schweinsteiger. Joi, cu Portugalia, internaţionalul neamţ va apărea pentru a 54-a oară în echipa Germaniei, pentru care a înscris de 13 ori.