Naţionala de volei masculin a României şi-a încheiat ieri stagiul de pregătire la Constanţa, care a început la 1 iunie, imediat după turneele de calificare la Campionatul European. Voleibaliştii români vor pleca astăzi în Spania, acolo unde vineri şi sâmbătă vor evolua în turneul final al Ligii Europene, de la Guadalajara. Conform tragerii la sorţi, România va întâlni Portugalia în semifinală, mâine, de la ora 18.00. În a doua semifinală, de la ora 21.00, se vor întâlni Spania şi Turcia.
Portugalia este o echipă cunoscută pentru tricolori. Cele două formaţii s-au întâlnit şi anul trecut, pe 29 mai, la Varzim, în cadrul unui turneu de calificare la Campionatul Mondial. Atunci, ai noştri s-au impus clar în faţa gazdelor, cu 3:0. „Cred că rezultatul de anul trecut a fost puţin mincinos. Poate că noi am prins o zi foarte bună, iar ei una foarte proastă. Nu cred că 3:0 a fost chiar un scor corect. Vom vedea ce va fi acum, în condiţiile în care lotul nostru nu este complet, suntem cam jumătate din cei de anul trecut. Ei au jucat cam în aceeaşi formulă, sunt mai omogeni, în timp ce noi întinerim lotul şi avem jucători cu mai puţină experienţă. În plus, Portugalia a reuşit în grupă 11 victorii în 12 meciuri, iar noi ceva mai puţine. Însă mergem acolo să facem un rezultat cât mai bun”, a declarat Adrian Gontariu. „Sper să repetăm acel rezultat bun de la Varzim, dar suntem conştienţi că niciun meci nu seamănă cu altul. Noi ne-am pregătit în toate aceste meciuri pentru Final Four şi sper să batem din nou”, a spus Adrian Feher. „Sper să batem din nou, dar ei sunt într-o formă foarte bună în Euroligă, au învins Turcia de patru ori şi au câştigat grupa. Noi sperăm totuşi la calificarea în finală”, a afirmat Dan Borota. Anul trecut, pentru România au evoluat: Ghimeş - Gontariu, Began, Stancu, Voinea, Borota şi Feher-libero (au mai jucat: Laza, Ciortea şi Lică).
În meciul respectiv, Portugalia a jucat în următoarea componenţă: T. Violas - V. Sequeira, J. Jose, R. Santos, A. Lopes, Fl. Cruz şi C. Teixeira-libero. Antrenorul Juan Diaz, care este şi acum la conducerea lusitanilor, s-a bazat în mare pe aceiaşi jucători de anul trecut şi în preliminariile Campionatului European, în care Portugalia a câştigat grupa din care a făcut parte şi s-a calificat la turneul final, cu 5 victorii în 6 meciuri. Pe postul de universal a mai apărut J. Vieira, alternativ cu V. Sequeira, iar pe postul de centru J. Malveiro, doar rezervă la Varzim. Din lotul lărgit mai fac parte M. Silva, C. Fidalgo şi Fr. Siqueira. Majoritatea internaţionalilor portughezi evoluează în ţară, însă vedetele joacă la cluburi importante din Europa: „căpitanul” Joao Jose la VfB Friedrichshafen, Andre Lopes la Noliko Maaseik, Valdir Sequeira la CoprAtlantide Piacenza, iar Carlos Teixeira la Poitiers. „Îi vom studia pe video, dar îi cunoaştem destul de bine, lotul este cam acelaşi ca anul trecut. Cine a progresat foarte mult este ridicătorul, Violas, care acum joacă primul timp foarte mult, inclusiv cu jucătorul meu de la Friedrichshafen, Joao. Este un semn bun pentru ei, pentru că în opinia mea Joao este cel mai bun atacant din lume, dintre centri. Este liderul echipei, este căpitanul naţionalei, este un om de excepţie, şi ca persoană, şi ca voleibalist”, a declarat selecţionerul naţionalei României, Stelian Moculescu. „Dacă mi-a dat relaţii despre echipa Portugaliei? Bineînţeles, vorbim foarte des şi îmi dă informaţii despre cum putem să-i batem”, a mai spus, glumind, antrenorul lui Joao Jose de la VfB Friedrichshafen.