Portul Constanţa, cea mai bună echipă de juniori din Liga a IV-a constănţeană, are şanse mari să promoveze în faza următoare a Campionatului Naţional de fotbal rezervat juniorilor A1. La competiţie participă aproape toate formaţiile care au câştigat campionatele Ligii a IV-a la nivel de juniori, din fiecare judeţ, iar adversara portuarilor din prima fază, etapa interjudeţeană, este formaţia Dunărea Ciocăneşti (judeţul Călăraşi). Meciul tur, disputat joi după-amiază pe stadionul „Portul” din Constanţa, le-a revenit gazdelor cu scorul de 6-3 (1-3), returul fiind programat duminică, de la ora 17.30, la Ciocăneşti.
Partida a avut o evoluţie a scorului mai puţin obişnuită. Gazdele au marcat primul gol în min. 10, în următoarele două minute oaspeţii au înscris două goluri şi până la pauză au mai punctat o dată! La reluare, constănţenii au marcat rapid două goluri, scorul a devenit ulterior 4-3, iar în ultimele cinci minute au reuşit să urce scorul la 6-3! „Au fost două reprize diametral opuse. În prima, noi am încasat golurile în urma unor greşeli personale în axul central. După pauză, echipa a evoluat cu altă atitudine, cea potrivită, şi ne-am impus superioritatea. Totuşi, trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. La retur este posibil orice, mai ales că avem doi jucători uşor accidentaţi, Talaşman şi Popa”, a declarat Gabriel Dinică, antrenorul echipei constănţene. Au evoluat pentru Portul: Bechea - Abibula, I. Barbu, G. Ştefan, Malancă - Herghelegiu - Talaşman, Panait, I. Gheorghe, E. Gheorghe - C. Popa (au mai intrat: Ianuşi, Cr. Şerban, M. Braşoveanu, C. Vasile şi Suru).