Companiile din subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) au cheltuit sute de milioane de euro fără respectarea legislaţiei sau nejustificat, în perioada 2009 - martie 2012, arată rezultatele rapoartelor Curţii de Conturi a României şi ale auditului intern. Potrivit unui comunicat al MTI, ministrul Ovidiu Ioan Silaghi a prezentat vineri, într-o conferinţă de presă, susţinută la Satu Mare, câteva dintre rezultatele controlului de audit realizat pentru perioada 2009 - aprilie 2012, precizând că unele aspecte legate de utilizarea fondurilor europene urmează să fie verificate şi de Oficiul European de Luptă Antifraudă. În total, se arată în comunicat, Comisia Europeană a solicitat corecţii de 141,48 milioane euro bani cheltuiţi care vor fi suportaţi de la bugetul de stat, cheltuieli neeligibile sau plăţi nejustificate. Mai mult, se arată în raportul de audit, companiile din subordinea MTI au cheltuit sute de milioane de euro fără respectarea legislaţiei sau nejustificat.
ADMINISTRAŢIA PORTURILOR Astfel, la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa auditul a constatat plata nelegală a sistemului perimetral neexecutat în valoare de 415.182 euro şi un prejudiciu datorat lipsei elementelor prefabricate care intră în componenţa valorică a lucrării în curs de execuţie “Pasarelă pietonală şi Port agrement zona Cazinou – Mamaia”, în sumă de 108.252 euro. De asemenea, la aceeaşi companie, s-a constatat încălcarea prevederilor contractuale privind constituirea garanţiilor: valoarea garanţiilor neconstituite la contractele de agent şi de armator a fost în cuantum de 452.905 euro, investiţii asumate şi nerealizate în valoare totală de 500.000 euro şi neîncasarea sumelor aferente închirierii terenurilor aparţinând domeniului public, în cuantum de 561.205 euro.
CĂILE FERATE ROMÂNE La Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, Curtea de Conturi, auditul au constatat că a fost prejudiciat patrimoniul public al statului cu suma de 9,455 milioane euro prin executarea silită a 101,5 km cale ferată, în favoarea unor operatori economici privaţi. Totodată, Departamentul de Luptă Anti Fraudă (DLAF) a constatat încălcări ale prevederilor legale la atribuirea contractelor de lucrări în valoare de peste 52 milioane euro, fapt ce poate conduce la aplicarea de corecţii financiare în valoare de 100%, respectiv la suportarea acestor sume de la bugetul de stat. Pentru reabilitarea Liniei de Cale Ferată Bucureşti - Constanţa, s-au constatat întârzieri de peste 2 ani de zile şi suplimentări ale valorilor contractuale în sumă totală de peste 110 milioane euro. Corpul de Control al Primului Ministru a constatat, de asemenea că la data de la data de 31 mai 2011, ANAF a instituit sechestre asiguratorii asupra activelor companiei, în valoare de peste 155,55 milioane euro. Din cauza managementului defectuos, patrimoniul privat al CFR a fost afectat astfel: 841 de vagoane călători şi marfă au fost înstrăinate, ca urmare a aplicării sechestrelor, 166 de vagoane de marfă şi uz administrativ au fost sustrase, 25 de vagoane au fost predate fără proces verbal către societăţi private, 147 vagoane neinventariate, iar 6 vagoane tăiate abuziv. Corpul de Control al MTI a constatat că, în derularea contractului ISPA 2000/16/P/PT/001/03/02 încheiat de către CN CF CFR SA pentru reabilitarea secţiunilor Băneasa - Feteşti, plata sumei de 1,38 milioane euro s-a realizat cu încălcarea unor prevederi ale memorandumului de finanţare şi ale contractului de lucrări astfel că suma a fost declarată neeligibilă şi, în consecinţă, a fost suportată de la bugetul de stat. Totodată, se arată în comunicatul MTI, urmărirea defectuoasă a derulării contractului “Reabilitarea liniei de cale ferată Bucureşti - Constanţa, Tronsonul Băneasa - Fundulea, Lotul nr.2” a generat un litigiu prin care CN CFR SA a fost obligată la plata sumei de 8,50 milioane euro.
AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE În ceea ce priveşte Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), în urma verificării legalităţii utilizării şi rambursării fondurilor provenite din credite externe rambursabile Curtea de Conturi a constatat probleme majore. Astfel, la contractul de finanţare dintre BEI şi CNADNR, pentru finanţarea Proiectului de reabilitare a drumurilor, etapa a V-a, ratificat prin OUG nr.159/2002, aprobat prin Legea nr.86/2003, costul proiectului a fost majorat cu suma totală de 36,67 milioane euro, prin includerea în costul proiectului a unor cheltuieli neeligibile, respectiv taxe şi impozite, suportate din cofinanţare. Au fost efectuate plăţi în sumă de 2,56 milioane euro fără respectarea clauzelor contractuale şi, în consecinţă, a fost suportată de la bugetul de stat. La Acordul de împrumut dintre Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) şi România, pentru finanţarea Proiectului de restructurare a transporturilor, ratificat prin OUG nr.52/2005, aprobat prin Legea nr.274/2005 suma de 50 milioane euro din valoarea totală a Proiectului (198,37 milioane euro) a fost anulată din cauza gestionării şi utilizării ineficiente a fondurilor. În cadrul aceluiaşi proiect, au fost efectuate plăţi nelegale în sumă de 1,13 milioane euro peste listele de cantităţi din contractele de lucrări, pentru care nu au fost încheiate acte adiţionale sau emise ordine de variaţie şi au fost efectuate plăţi nejustificate în sumă de 668.645 euro, pentru servicii de consultanţă. Tot controlul de la CNADNR a constatat efectuarea la Acordul de împrumut BEI 22.417 pentru finanţarea Proiectului de construire a autostrăzii Arad - Timişoara şi a variantei de ocolire a oraşului Arad, ratificat prin Legea nr. 250/2004 a unor plăţi nelegale în sumă totală de 1,34 milioane euro, fără documente justificative care să probeze livrarea bunurilor sau efectuarea serviciilor şi lucrărilor.
În cadrul aceluiaşi proiect, au fost acceptate la plată cantităţi suplimentare de lucrări în valoare de 24,27 milioane, fără documentele justificative aferente şi au fost diminuate veniturile la bugetul de stat cu 2,11 milioane euro deoarece nu au fost aplicate şi deduse penalităţi pentru întârzieri în executarea lucrărilor. CNANDR a încredinţat direct (fără licitaţie) contracte de consultanţă juridică în valoare de 12,74 milioane euro, iar suma de 1,42 milioane euro a fost plătită pentru activităţi legate de exproprierea imobilelor situate pe amplasamentul obiectivului de investiţii Autostrada Bucureşti - Constanţa, în condiţiile în care la 31 decembrie 2011 exproprierile nu erau finalizate.
Contractul “Sistem informatic pentru emitere, gestiune, monitorizare şi control a rovinietei” în valoare de 7,62 milioane euro a fost atribuit cu încălcarea prevederilor legale specifice privind achiziţiile publice, au mai constatat controalele efectuate. Conform proiectului Raportului de Audit nr.2011/RO/REGIO/J2/995/1, Comisia Europeană a solicitat corecţii financiare pentru mai multe proiecte cu probleme. Construcţia autostrăzii Orăştie - Sibiu, cu o valoare proiect de 448,54 milioane euro a primit o corecţie de 95.31 milioane euro. La construcţia autostrăzii Nădlac - Arad, cu o valoare de 176,54 milioane euro corecţia este de 37,51 milioane euro. La reabilitarea drumurilor naţionale cu fonduri europene, DN 24 şi DN 24B, cu o valoare de peste 50 milioane euro, corecţia solicitată de Comisie este de 8,87 milioane euro.