Reprezentanţii sindicatelor portuare sînt intrigaţi de decizia Guvernului de a declara Portul Constanţa ca Zonă Liberă. În acest sens, Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare (FNSP) a adresat o solicitare de analiză Organizaţiei Europene a Transportatorilor (ETF) pentru a-şi exprima poziţia privind declararea Portului Constanţa ca Zonă Liberă. Preşedintele FNSP, filiala Constanţa, Petre Costel, a declarat că, cel tîrziu săptămîna viitoare, reprezentanţii organizaţiei îşi vor exprima punctul de vedere asupra solicitării sindicaliştilor. Totuşi, reprezentanţii Organizaţiei Europene a Transportatorilor spun că este primul caz în Europa cînd un port este declarat Zonă Liberă. Cîteva mii de hectare din suprafaţa Porturilor Constanţa Brăila şi Galaţi au fost incluse în categoria zonelor libere. Este vorba de o suprafaţă totală de 4.000 hectare, terenurile fiind deţinute pînă la amplasamentele ocupate de Mittal Steel şi Şantierul Naval Galaţi, fabrica Pal Brăila şi respectiv regionala CFR Constanţa. Extinderea regimului de zonă liberă a fost aprobată prin hotărâre de Guvern, în ultima şedinţă susţinută anul trecut. Actul normativ prevede că în Portul Galaţi, regimul de zonă liberă a fost extins pe o suprafaţă de 818.150 metri pătraţi, în timp ce în Portul Brăila au fost preluate şi incluse în această categorie alte terenuri, de aprox. 404.000 metri pătraţi. Cea mai mare suprafaţă de teren pe care a fost extins regimul de zonă liberă este în Portul Constanţa, fiind de circa 3.800 hectare.
Toate terenurile care au trecut în regimul de zonă liberă sînt administrate de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi vor rămîne în concesiunea Administraţiei Porturilor Dunării Maritime şi la Compania Administraţia Porturilor Maritime Constanţa. Conform legislaţiei în vigoare, operatorii care îşi desfăşoară activitatea în aceste zone, cît şi administraţiile acestora, pot primi un ajutor de stat pentru dezvoltare regională în cuantum de 50% din costurile eligibile ale investiţiilor realizate de întreprinderile mari şi de 65% din costurile similare realizate de întreprinderi mici şi mijlocii. Întreprinderile care au semnat contracte comerciale cu administraţiile zonelor libere înainte de 1 iulie 2002 sînt scutite de la plata redevenţelor pînă la 1 ianuarie 2012.