Portul s-a calificat dramatic în finala turneului zonal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
CN de fotbal pentru juniori A1

Portul s-a calificat dramatic în finala turneului zonal

Sport 24 Iunie 2013 / 00:00 787 accesări

Ieri, la Câmpulung Muscel, s-a încheiat faza grupelor din etapa zonală a Campionatului Naţional rezervat juniorilor A1. Câştigătoarea turneului zonal, care va obţine calificarea pentru semifinalele competiţiei, va fi stabilită după finala programată în această dimineaţă, de la ora 10.00, şi care va opune formaţiile Portul Constanţa şi AFC Viitorul Bucureşti. Aseară, în al doilea meci din grupă, Portul a terminat la egalitate cu Sporting Roşiori (judeţul Teleorman), scor 1-1, dar s-a clasat prima după ce s-a impus graţie loviturilor de departajare. Sporting a deschis scorul în min. 70, iar în min. 74 Andrei Malancă a ratat un penalty, şutul său fiind apărat de portarul advers. Ratările formaţiei constănţene s-au răzbunat abia în min. 90+2, când Ionuţ Gheorghe a reuşit o nesperată egalare: 1-1 scor final! Conform regulamentului, s-a trecut direct la executarea loviturilor de departajare, echipa învingătoare primind două puncte în clasament, iar învinsa - unul singur. Portul s-a impus cu 4-2, prin golurile marcate de I. Gheorghe, Suru, Malancă şi Ianuşi (Talaşman a ratat, iar portarul Ghiţă a apărat un penalty). Au evoluat pentru Portul (antrenor Gabriel Dinică): Ghiţă - Abibula, Ianuşi, I. Barbu, G. Ştefan - Talaşman, Herghelegiu, I. Gheorghe, Malancă - E. Gheorghe (78 Suru), C. Popa (40 Panait).

Sâmbătă, echipa din Roşiori câştigase cu 3-1 meciul cu Viitorul Dragomireşti (judeţul Ilfov). În clasamentul grupei, Portul a acumulat 5 puncte, iar Roşiori 4p. Rezultate din cealaltă grupă: AFC Viitorul Bucureşti - CSŞ Dinicu Golescu Cîmpulung Muscel 2-1, AFC Viitorul Bucureşti - Onix Rm. Sărat 1-1, 4-1 la penalty-uri. Clasament: 1. Bucureşti 5p, 2. Rm. Sărat 3p, 3. Cîmpulung Muscel 1p. La sfârşitul acestei săptămâni, la Buftea, vor avea loc semifinalele şi finalele competiţiei.



12