Portul Constanţa a confirmat şi ieri, pe teren propriu, perioada bună din pregătire, reuşind să ţină în şah, scor 3-3, o echipă de Liga a II-a, Săgeata Stejaru, cu pretenţii mult mai mari pentru noul sezon. Golurile gazdelor au fost reuşite de Curumi (min. 8), Agafiţei (min. 15) şi Stere (min. 70), în timp ce pentru formaţia pregătită de Aurel Şunda au punctat Şicu (min. 19 şi 21) şi Bertea (min. 57). A fost un meci frumos, cu realizări spectaculoase, mai ales din partea gazdelor, care, dacă vor începe sezonul măcar în aceeaşi formulă, se anunţă o surpriză plăcută. Întîlnirea cu Stejaru a durat doar 85 minute, deoarece centralul Mihai Pericleanu, în vîrstă de 18 ani, a fluierat mai devreme finalul jocului. Cei de la Stejaru au protestat cerînd continuarea meciului, însă tînărul arbitru constănţean nu a mai permis echipelor să reia partida, poate şi datorită faptului că Săgeata a întîrziat ora de start a jocului cu 20 de minute, din cauza unor probleme de trafic. “Un meci bun de pregătire, în faţa unei formaţii din al doilea eşalon al ţării, cu mulţi jucători experimentaţi. Am reuşit să facem un joc bun mai ales în prima parte a primei reprize cînd am şi condus cu 2-0, însă au fost suficiente unele nesincronizări în apărare pentru ca oaspeţii să egaleze în doar două minute. Tot ei au mai ratat cîteva situaţii pînă la pauză, în urma cărora ar fi putut prelua conducerea. Am rezistat şi în repriza a doua, deşi cei din Stejaru au trimis în teren o altă echipă în timp ce noi nu am putut trimite pe teren decît cîţiva jucători“, a declarat, la finalul întîlnirii, antrenorul celor de la Portul, Gabriel Şimu.
Au evoluat - Portul: Geangoş - I. Drăgoi, Poşircă, A. Anghel, Patache - Curumi, Ianţoc, Leonte, M. Măciucă - Agafiţei, D. Stere. Au mai jucat: Lupu, P. Anghel, Bîrgău, Cîrmaciu, M. Nicolae şi Dimcică; Săgeata: Fl. Olteanu - Goşa, Aldana, Şoltuz, C. Vlad - Mavriche, Gheorghiţă, V. Rada, Fl. Pop - Paleacu, Şicu (repriza întîi); Ariton (62 Zdrîncă) - Chirilă, Aldana, Şoltuz, C. Sandu - Pană, R. Oprea, Lupu, Bertea - Dicu, Bîrsan (repriza a doua). La Portul nu au jucat Chiperi (probleme personale), Lapa şi Curtnazîr (accidentaţi). Partida a fost arbitrată de constănţenii Mihai Pericleanu, Silviu Gheorghe şi Daniel Cioiu. Următorul joc de verificare al portuarilor va avea loc vineri, de la ora 20.00, pe Stadionul “Farul“, în compania formaţiei pregătite de Marius Şumudică.