Porturile maritime continuă să fie închise de mai bine de 48 de ore din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, vîntul suflînd cu peste 70 de kilometri pe oră, iar valurile atingînd înălţimi de 7-8 metri în larg. Reprezentanţii Căpităniei Zonale Constanţa spun că, din cauza vîntului puternic, în noaptea de sîmbătă spre duminică au fost suspendate manevrele în porturile Midia, Mangalia şi Constanţa Sud fluvial, iar duminică dimineaţa a venit rîndul Portului Constanţa Nord. De asemenea, a fost oprit şi traficul pe Canalul Dunăre-Marea Neagră. Căpitănia Zonală a transmis, sîmbătă, tuturor căpitanilor navelor din porturile maritime, avize de înrăutăţire a vremii, iar aceştia sînt obligaţi să ia toate măsurile pentru a preveni producerea oricăror accidente.