27 Noiembrie 2024, 18:23
Porturile maritime și fluviale constănţene au fost închise, astăzi, din cauza ceţii dense, vizibilitatea pe mare scăzând sub o jumătate de milă marină. Potrivit Căpităniei Zonale Constanţa, manevrele de încărcare şi descărcare ale navelor în porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud - maritim şi fluvial şi Midia au fost suspendate începând cu ora 11.40, din cauza vizibilităţii extreme de scăzute, în condiţii de ceaţă. Tot din acelaşi motiv a fost sistat şi traficul de barje pe Canalul Dunăre - Marea Neagră prin ecluza de la Agigea. Toate manevrele şi operaţiunile portuare, precum şi traficul pe Canalul Dunăre - Marea Neagră prin ecluza de la Agigea vor fi reluate imediat ce condiţiile meteorologice se vor îmbunătăţi.