România se poate lăuda că a reuşit să transpună în legislaţia noastră toate prevederile internaţionale privind intervenţia în cazul poluărilor cu hidrocarburi, substanţe chimice periculoase şi alte substanţe dăunătoare. Ultimul act normativ, aprobat de Executiv şi implementat deja la nivel local, este Hotărîrea nr. 893 din 5 iulie 2006 care aduce unele modificări „Planului naţional de pregătire, răspuns şi cooperare în caz de poluare marină cu hidrocarburi şi alte substanţe dăunătoare" (Planul Naţional de Contingenţă). Potrivit directorului Centrului Maritim de Coordonare din cadrul Autorităţii Navale Române (ANR), Adrian Alexe, „sîntem printre primii în Europa care am implementat aceste prevederi, bineînţeles cu asistenţă tehnică din partea Guvernului Olandei prin firma Royal Haskoning”. Planul Naţional de Contingenţă are ca scop aplicarea prevederilor Convenţiei OPRC pe litoralul românesc, marea teritorială şi în zona economică exclusivă a României, pentru a face faţă prompt şi eficient poluărilor marine cu hidrocarburi, în vederea protejării populaţiei, proprietăţii, mediului marin şi a zonei de coastă. Acesta include organizarea la nivel naţional a pregătirii, cooperării şi intervenţiei în cazul producerii poluărilor marine atît cu hidrocarburi, cît şi cu alte substanţe dăunătoare, modul de acţiune la primirea unui raport privind poluarea cu hidrocarburi şi alte substanţe dăunătoare, promovarea cooperării internaţionale şi a cercetării în domeniul combaterii poluărilor marine cu una dintre substanţele amintite.

Bilă neagră

Potrivit legislaţiei, fiecare petrolier cu un tonaj brut de 150 sau mai mult, fiecare unitate de foraj marin şi oricare altă navă, cu un tonaj brut de 400 sau mai mult, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, trebuie să aibă la bord un plan de urgenţă pentru combaterea poluării cu hidrocarburi, întocmit în conformitate cu cerinţele minimale ale convenţiilor internaţionale. Acest plan de urgenţă va fi aprobat de ANR şi de Apele Române şi va sta la baza intervenţiei autorităţilor locale pentru îndepărtarea poluării marine. Obligaţia de a raporta reprezentanţilor ANR orice incident de poluare marină revine comandanţilor navelor, respectiv conducătorii unităţilor de foraj marin, ai porturilor şi instalaţiilor de manipulare a hidrocarburilor şi substanţelor dăunătoare. Aceştia trebuie să informeze autoritatea nu numai despre poluările produse de navele lor, ci şi despre cele produse de alte nave, precum şi prezenţa hidrocarburilor sau a substanţelor dăunătoare pe apă, în caz contrar riscînd amenzi costitoare. Singura „bilă neagră” care poate fi acordată acestei hotărîri este pentru nedeclararea locurilor de refugiu în care să fie izolate navele cu risc. „Aşa cum prevede acum legislaţia, pentru anumite situaţii de pericol toate porturile maritime româneşti pot reprezenta locuri de refugiu, la decizia coordonatorului general al operaţiunii. Deci nu se specifică exact locurile, ci trebuie stabilite pe moment, în funcţie de pericolul pe care îl reprezintă nava respectivă”, a spus Adrian Alexe. Acesta a adăugat că este pentru prima dată cînd se specifică clar cine ia deciziile asupra acordării locului de refugiu pentru navele implicate în incidentele de poluare marină sau în orice altă situaţie de pericol în care sînt implicate nave, care pot să afecteze sănătatea oamenilor, flora sau fauna marină ori să producă pagube importante ţărmului românesc sau să creeze obstacole în calea utilizării legitime a mării.