În a doua jumătate a săptămînii trecute, toată media a dezbătut pe larg dezvăluirile lui Claudiu Săftoiu. Uneori, dezbaterile au avut şi accente parodice, unele dintre ele chiar inspirate. Sincer să fiu, după ce am trăit atîţia ani în comunism, cu toate avatarurile pe care le-a presupus acea perioadă, mai ales la nivelul supravegherii populaţiei de către Securitate, actualul scandal mi se pare o pudibonderie!

„Porumbelul” care i-a scăpat lui Claudiu Săftoiu seamănă, vorba lui Mircea Dinescu, cu o „murătură afumată”, într-atît de răsuflată pare povestea…. Şi-a făcut cineva iluzii că, în aceste două decenii ce au trecut de la prăbuşirea comunismului în România, telefoanele nu ne-au fost ascultate? Să fim serioşi! Sigur că supravegherea nu a fost generalizată şi represivă, ca pe vremuri, dar, cu siguranţă, a existat. Aţi fost atenţi la declaraţiile făcute de Doru Viorel Ursu, fostul ministru de Interne de la începutul anilor ‘90? El a mărturisit că primea în fiecare dimineaţă rapoarte despre convorbirile telefonice, întîlnirile sau deplasările unor lideri politici ai opoziţiei de atunci, precum Raţiu, Coposu sau Câmpeanu. „Aşa era România acelei epoci!” - a oftat inocent, într-un interviu tipărit, dar şi la televizor, fostul ministru. În plus, ce părere aveţi despre dezvăluirea făcută de fostul preşedinte Emil Constantinescu, conform căreia Serviciul de Informaţii Externe îi prezenta periodic note informative în legătură cu felul în care îşi petreceau timpul liber soţiile ambasadorilor acreditaţi la Bucureşti?!

Mai ciudat mi se pare faptul că „murătura afumată” cu chip de porumbel care i-a scăpat lui Săftoiu coincide cu aplicarea legii cerute de UE privitoare la stocarea tuuror informaţiilor ce provin din comunicaţii private, inclusiv folosirea Internetului, timp de şase luni. Altfel spus, „cooperativa ochiul şi timpanul”, cum ne exprimam noi codificat, în alte timpuri, s-a reactivat, de data asta pe baze legale, cerute de bătălia împotriva terorismului internaţional. Nici măcar acest fapt nu mă miră şi nu mă nelinişteşte, nu pentru că n-am nimic de ascuns, vorba prostului, ci pentru că această realitate există şi în Occident de mai multă vreme şi nu a produs derapaje ale democraţiei. Nu fac parte, în egală măsură, dintre cei care se tem că, în scumpa noastră patrie, ar fi posibil un scandal „Watergate”, iar Traian Băsescu ar putea fi considerat un fel de Richard Nixon al românilor. Nici vorbă!

Eu am o altă problemă, mult mai modestă. În Occidentul acesta civilizat, care exportă criza mondială pînă la noi, dacă un şef de servicii secrete făcea o astfel de dezvăluire, a doua zi îi dispărea pînă şi Codul Numeric Personal din toate evidenţele oficiale, pe motiv că a pus în pericol siguranţa unei ţări!! Din acest punct de vedere, mă întreb, fără să găsesc un răspuns, ce a fost în mintea fostului şef al SIE atunci cînd a făcut o asemenea „declaraţie emoţională”, aşa cum se exprimă sibilinic presa noastră. Pe de altă parte, omeneşte vorbind, stau şi mă gîndesc ce sentimente îl încearcă pe Traian Băsescu, acum, faţă de acest om care i-a fost colaborator apropiat şi pe care l-a investit cu încrederea sa…

Nu pot avea alt comentariu decît că, în cazul de faţă, avem de-a face cu încă un atribut balcanic al spiritului nostru autohton. Adică, pe limba lui Anton Pann: „Dacă nema putirinţa, ce mai chichirez gîlceava?!” Atît.