Porumboiu, Rădulescu şi Hoefer, la Stockholm

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Porumboiu, Rădulescu şi Hoefer, la Stockholm

Cultură 25 Februarie 2010 / 00:00 385 accesări

Regizorii Corneliu Porumboiu, Răzvan Rădulescu şi Hanno Hoefer vor fi prezenţi la Zilele Filmului Românesc de la Stockholm, eveniment organizat de Institutul Cultural Român (ICR), luna viitoare. ICR de la Stockholm, în colaborare cu distribuitorul suedez de film Novemberfilm, organizează, în perioada 4 - 7 martie, la cinematograful Rio din capitala Suediei, a patra ediţie a Zilelor Filmului Românesc. Ediţia din acest an poartă titlul „Regulile jocului\" şi îi are ca invitaţi pe regizorii Corneliu Porumboiu, Răzvan Rădulescu şi Hanno Hoefer.

Programul cuprinde atât filme care vor fi distribuite în Suedia de Novemberfilm - „Poliţist, adjectiv\", de Corneliu Porumboiu şi „Amintiri din Epoca de Aur\", de Cristian Mungiu, Constantin Popescu Jr., Răzvan Mărculescu, Ioana Uricaru şi Hanno Hoefer -, cât şi filme care vor fi prezentate publicului suedez în exclusivitate în cadrul festivalului - „Francesca\", de Bobby Păunescu şi „Katalin Varga\", de Peter Strickland, coprodus de Libra Film. Spectatorii de la Stockholm vor mai avea ocazia să vizioneze lungmetrajele „Felicia, înainte de toate\", de Răzvan Rădulescu şi „Cea mai fericită fată din lume\", de Radu Jude, proiectate la începutul anului, la Festivalul Internaţional de Film de la Göteborg.

Repertoriul este completat cu două opere clasice ale cinematografiei româneşti, „Reconstituirea\", de Lucian Pintilie şi „Nunta de piatră\", de Dan Piţa, cu scurtmetraje ale tinerilor regizori Paul Negoescu, Vlad Trandafir şi Marius Olteanu, precum şi cu filmul britanic „Legende pentru viaţă/ The Fall\", având-o drept protagonistă pe tânăra actriţă Catinca Untaru. Selecţia filmelor a fost realizată de criticul de film Adina Brădeanu.

Invitatul suedez al festivalului este jurnalistul de film Roger Wilson, realizatorul emisiunii „Kino\" la principalul post al Radiodifuziunii Suedeze. Acesta va purta o discuţie cu regizorul Corneliu Porumboiu, în seara premierei de gală a filmului „Poliţist, adjectiv\". Adina Brădeanu va discuta cu Răzvan Rădulescu şi cu Hanno Hoefer după proiecţiile lungmetrajelor „Felicia, înainte de toate\", respectiv „Amintiri din Epoca de Aur\".

În cadrul festivalului va avea loc, la Teatrul Södra, un concert al trupei Nightlosers, al cărei solist este regizorul Hanno Hoefer. Programul complet al festivalului poate fi accesat la adresa www.rkis.se.

Taguri articol


12