“Am îndeplinit porunca a 8-a a lui Barroso” – a spus Mona Pivniceru când a anunţat numele celor doi candidaţi selectaţi pentru conducerea Parchetului General şi a DNA. S-o fi îndeplinit porunca lui Barroso, dar nu şi dorinţa lui Gitenstein, ambasadorul american, cel atât de implicat în viaţa politică românească. Domnia sa ar fi considerat că cea mai bună soluţie pentru ca România să fie apreciată de America ar fi ca Kovesi şi Morar să se rotească la vârful celor două instituţii, pentru că au fost foarte buni şi s-au înţeles în toate cele. Barroso, mai modest, n-a cerut decât o selecţie transparentă a candidaţilor, dar Mona Pivniceru a considerat că transparenţa nu poate merge, totuşi, până la audierea candidaţilor cu public şi presă. În fine, primul pas a fost făcut şi nu ei i se poate reproşa faptul că cei doi corifei ai anticorupţiei nu se mai regăsesc la vârful instituţiei. Morar a fost mai prevăzător şi nici nu s-a mai băgat, în timp ce Codruţa, după ce a oscilat câteva zile, şi-a zis că e mai bună diurna de la Bruxelles decât tensiunea politică de la Bucureşti.

Cine sunt candidaţii? Nu se ştiu prea multe lucruri despre ei. Unul a fost revoluţionar, iar celălalt a fost revocat din funcţia pe care o deţinea pe la Cluj chiar de către Morar. Ei urmează să primească votul - consultativ - al CSM-ului. Dacă nu-l primesc, nu este nici o problemă - nu l-a primit nici Codruţa când a numit-o Monica Macovei. “Cheia” e la preşedinte, care nici el nu va avea prea mult loc de întors, pentru simplul motiv că nici Pivniceru n-a avut: a fost nevoită să-i aleagă pe cei mai puţin “răi” dintre candidaturile mediocre pe care le-a avut în faţă. Despre calitatea candidaţilor vorbeşte de la sine faptul că în proiectele manageriale pe care le-au depus, şapte dintre acestea s-au inspirat copios din nişte lucrări ale doamnei Pivniceru, care poate că şi dânsa le-a luat de pe undeva.

Ne putem întreba dacă în magistratură nu se mai află oameni cu adevărat de valoare, dacă s-a ajuns să se aleagă dintr-o masă amorfă. Eu cred că există. Însă, o bună parte a renunţat la magistratură în favoarea avocaturii (majoritatea acuzaţilor de corupţie sunt apăraţi de nume sonore care au activat în Parchet), iar o alta a decis că e mai bine să se ţină departe de “bursa” presiunilor politice ce vizează cele două funcţii, apreciate ca “verticale” de către unii, şi ca “orizontale” de către alţii. Aşa că vom merge mai departe pe baza poruncilor lui Barroso şi sub monitorizarea lui Gitenstein pe drumul societăţii româneşti multilateral curăţate de corupţie, cu un parchet proaspăt raşchetat.