Crescătorii de ovine din zonele defavorizate din România vor primi un ajutor financiar în plus faţă de cel pe care îl primeau până acum de la UE. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a anunţat, vineri, că, în acest sens, a solicitat o derogare de la Bruxelles şi speră ca va primi un răspuns favorabil. „Din calculele pe care le-am întocmit, avem în aceste zone aprox. 1,5 milioane de capete de ovine, care vor primi suplimentar, faţă de cei 10 euro (pe cap de animal) care erau agreaţi prin ajutorul de stat, încă 4,5 euro pe cap de animal. Este un ajutor important, o creştere de aproape 50%, care vine într-o perioadă grea”, a declarat Constantin. El precizează că regulamentul european prevede, printr-o excepţie, o suplimentare a sprijinului pe cap de animal de ovine în zonele defavorizate, de care poate profita şi ţara noastră. El a adăugat că ajutorul este permis pentru că, nu numai în România, ci şi în alte state europene, preţul furajelor a crescut destul de mult, iar astfel s-a simţit nevoia unei intervenţii. „Vom acorda acest ajutor începând cu 2013\", a afirmat ministrul Agriculturii. Constantin e conştient că, în această perioadă, fermierii au cel mai mult de suferit şi le-a transmis că Ministerul Agriculturii vrea să identifice soluţiile cele mai bune astfel încât să fie limitate eventualele pierderi care au fost pe partea de creştere a animalelor.
EFORIE, ZONĂ DEFAVORIZATĂ La Constanţa, crescătorii de ovine spun că aşteaptă ca măsura să fie pusă în aplicare pentru a beneficia de ea. Preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine din Dobrogea, ing. Marian Valentin, care are 826 de membrii, spune că, municipiul nostru deţine vicepreşedinţia Federaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România şi, în această calitate, a întocmit o serie de propuneri legate de facilităţi pentru crescătorii de ovine şi caprine din ţara noastră. Propunerile au ajuns pe masa oficialilor de la Bruxelles, iar ele urmează să fie analizate. „Una din zonele declarate defavorizate de la Constanţa, aşa cum cere regulamentul european, în funcţie de numărul de locuitori şi de nivelul de dezvoltare al zonei, este Eforie. Însă, probabil că regulamentul va fi modificat pentru că, în prezent, sunt în lucru mai multe politici comune la nivel european”, a declarat preşedintele Asociaţiei.