23 Noiembrie 2024, 22:34
Consiliul Concurenţei (CC) a declanşat, în urma unei sesizări, o investigaţie pe piaţa comercializării serviciilor de media. Investigaţia se referă la o posibilă înţelegere între companiile active pe acest segment, în vederea eliminării concurenţei la licitaţiile pentru atribuirea conturilor de publicitate ale clienţilor din România (companii multinaţionale). CC menţionează că firmele care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale sancţiunilor.