Cele mai importante artefacte arheologice descoperite în cursul lucrărilor de realizare a marilor autostrăzi, inclusiv Autostrada A2, ar putea fi reunite într-o amplă expoziţie naţională. Ideea îi aparţine premierului Mihai-Răzvan Ungureanu, care i-a propus acest lucru ieri ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, Alexandru Nazare. Şeful Guvernului a făcut această afirmaţie în contextul în care a fost întrebat dacă importantele descoperiri pe tronsonul Sibiu-Orăştie - un depozit de piese de bronz şi fier datând din perioada epocii fierului - vor întârzia lucrările pe acest tronson. „Tehnic, n-aş putea să vă spun aceasta, dar ca istoric, vă spun că e o mare bucurie pentru mine. Descoperirea arheologică este, într-adevăr, importantă şi astăzi am discutat cu domnul ministru (n. r. - Alexandru Nazare) să iniţiem organizarea unei expoziţii care să cuprindă cele mai importante artefacte arheologice descoperite în cursul lucrărilor de execuţie a marilor autostrăzi”, a spus Ungureanu.
DESCOPERIRILE DE PE A2, EXPUSE, DIN TOAMNĂ, LA CONSTANŢA Contactat telefonic, directorul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC), dr. Gabriel Custurea, a declarat, referitor la acest proiect: „Noi, practic, i-am luat-o înainte premierului, deoarece am organizat această expoziţie încă de anul trecut, din octombrie, pe care am realizat-o cu ce aveam la momentul respectiv (...) Se pare că formaţia de istoric a premierului nu se dezminte”.
Expoziţia cu titlul „Arheologie preventivă în judeţul Constanţa” (2010-2011) a fost vernisată, în 2011, în cadrul celei de-a 44-a ediţii a Sesiunii Internaţionale „Pontica” şi poate fi vizitată şi acum, în sala „Mircea cel Bătrân” a MINAC, situată la etajul I.
Anul trecut, pe tronsonul Medgidia-Constanţa, arheologii constănţeni au descoperit, în dreptul localităţii Valu lui Traian, o serie de gropi rituale şi morminte de inhumaţie de epocă elenistică şi romană, valuri de pământ şi o necropolă cu cele 300 de morminte cercetate, dar şi o importantă aşezare medieval-timpurie, contemporană cu bisericuţele de cretă de la Basarabi.
Potrivit directorului MINAC, dr. Custurea, în prezent, cercetătorii constănţeni continuă, în trei puncte de lucru, săpăturile de salvare la Autostradă pe tronsonul Medgidia-Cernavodă.