Posibilă majorare a salariului minim la 700 de lei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Posibilă majorare a salariului minim la 700 de lei

Social 16 Aprilie 2009 / 00:00 787 accesări

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) va începe discuţiile privind posibilitatea majorării salariului minim la 700 de lei de la 1 iulie 2009, această măsură fiind cuprinsă în acordul tripartit încheiat anul trecut de reprezentanţii Executivului cu sindicatele şi patronatele. Secretarul de stat pe probleme de dialog social din MMFPS, Valentin Mocanu, a declarat, ieri, că în baza acordului tripartit încheiat anul trecut privind evoluţia salariului minim, vor fi iniţiate discuţii cu reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor. Mocanu a precizat că acordul prevede o anumită evoluţie a salariului minim pînă în anul 2014, dar o eventuală majorare de la 1 iulie trebuie discutată atît cu reprezentanţii patronatelor, cît şi cu cei ai sindicatelor. Secretarul de stat a mai spus că deocamdată nu s-a discutat despre un procent de majorare, dar că aceste negocieri vor fi iniţiate cît mai curînd, astfel încît să fie respectată data de 1 iulie, prevăzută în acord. Potrivit acordului, salariul minim brut ar trebui majorat, începînd din 1 iulie 2009, de la 600 la 700 de lei. Reprezentanţii confederaţiilor sindicale şi cei ai patronatelor au semnat, în 25 iulie 2008, acordul cu Guvernul privind majorarea salariului minim la 540 de lei de la 1 octombrie şi la 600 de lei de la 1 ianuarie 2009. Acordul mai prevede ca pînă în 2014 raportul dintre salariul minim şi cel mediu să fie de 50%. În fiecare an vor fi făcute două analize, urmate de cîte o hotărîre de Guvern privind creşterea salariului minim. Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, preciza atunci că în acord a fost prevăzut un nou mecanism de calculare a salariului minim, în funcţie de salariul mediu. Astfel, potrivit acordului, salariul minim reprezenta, în 2008, 31% din salariul mediu, procent care ar trebui să crească la 33% în 2009, 37% în 2010, 40% în 2011, 44% în 2012, 47% în 2013, urmînd să ajungă, în 2014, la 50%. „În acord există un tabel care arată o prognoză a salariului mediu brut pe ţară, o medie lunară a anului respectiv şi, de asemenea, un tabel care arată prognoza salariului minim brut pe ţară, tot o medie lunară a anului respectiv. În luna iunie a fiecărui an se va calcula salariul mediu lunar pe primele patru luni, iar dacă acesta va depăşi prognoza din tabel cu mai mult de 5%, şi sigur o va depăşi, se va face o corelaţie cu raportul dintre cele două salarii prevăzut pentru anul următor”, a explicat liderul Cartel Alfa.

Boc are altă variantă

Guvernul va discuta, săptămîna viitoare, principiile Legii privind salarizarea unitară în sectorul bugetar, a anunţat premierul Emil Boc, precizînd, totodată, că în prezent nu există o intenţie clară de a majora salariul minim pe economie, începînd cu luna iulie. Liderii sindicali anunţau, la sfîrşitul lunii ianuarie, că prin legea de salarizare unitară vor fi majorate veniturilor bugetarilor cu salarii mici şi îngheţate salariile mari, astfel încît, într-un interval de patru-şase ani, să fie redus decalajul dintre salariul minim şi cel maxim, de la un raport de 1-50 la 1-15.



12