Posibile amenzi pentru operatori de telefonie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Posibile amenzi pentru operatori de telefonie

Economie 28 Decembrie 2010 / 00:00 572 accesări

Consiliul Concurenţei (CC) ar putea amenda operatorii Orange şi Vodafone cu minimum 5% din cifra de afaceri, pentru discriminare, în urma unei investigaţii declanşate în 2006, care a ajuns în prezent la final, potrivit unor surse oficiale. Rezultatul oficial al investigaţiei va fi anunţat în februarie 2011. Cifra de afaceri a Vodafone România SA a fost de 3,9 miliarde lei, în 2009, iar afacerile Orange România SA s-au ridicat la 4,4 miliarde lei. Astfel, cele două companii riscă o amendă de 200 - 250 milioane lei fiecare. Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a declarat că raportul final a fost trimis celor două companii, care urmează să fie audiate separat la sfârşitul lunii ianuarie. CC a declanşat investigaţia la Orange şi Vodafone în 2006, în urma unor plângeri formulate de NetMaster Communications, care acuza atunci cele două companii de practici anticoncurenţiale în ceea ce priveşte obligaţiile de interconectare. În 2010, Consiliul Concurenţei a finalizat 18 investigaţii şi a declanşat 24 de investigaţii. „În 2011, poate vom creşte investigaţiile în teritoriu, pentru că acolo e loc. Însă cam asta este cât putem derula, circa 65 de investigaţii simultan. Dar vom încerca să scurtăm durata unei investigaţii, până la durata medie în UE, de doi ani”, a menţionat Chiriţoiu. Bugetul CC pe 2011 este de 35,31 milioane lei, finanţat exclusiv de la bugetul de stat.

Taguri articol


12