Posibilul traseu al Simonei Halep la Australian Open

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Posibilul traseu al Simonei Halep la Australian Open

Sport 16 Ianuarie 2015 / 16:39 448 accesări

Simona Halep, locul 3 WTA, ar putea juca împotriva Anei Ivanovici din Serbia, locul 5 WTA, în sferturile de finală şi împotriva rusoaicei Maria Şarapova, locul 2 WTA, în semifinale dacă jucătoarele îşi vor confirma prin rezultate statutul de favorite la primul Grand Slam al anului, Australian Open. Halep o va întâlni pe sportiva italiană Karin Knapp, numărul 51 mondial, în primul tur al Australian Open, conform tragerii la sorţi ce a avut loc, astăzi, la Melbourne. În cazul unei victorii, românca ar putea evolua în turul doi împotriva unei compatrioate, Alexandra Dulgheru, locul 87 mondial, care va juca în prima manşă cu australianca Jarmila Gajdosova (68 WTA). Sportiva germană Sabine Lisicki, locul 28 WTA, este prima favorită care poate fi adversară a Simonei Halep, în turul trei, apoi italianca Sara Errani, locul 14 WTA, sau rusoiaca Anastasia Pavliucenkova, locul 23 WTA, în optimile de finală. Favoritele de pe partea de tablou a Anei Ivanovici sunt rusoiaca Ekaterina Makarova, locul 10 WTA, jucătoarea cehă Karolina Pliskova, locul 22 WTA, şi sportiva elveţiană Belinda Bencic, locul 32 WTA. În cazul în care primele opt jucătoare ale lumii îşi vor confirma statutul de favorite, tabloul sferturilor de finală ale Australian Open va fi următorul: Serena Williams (SUA, locul 1) - Caroline Wozniacki (Danemarca, locul 8) (scorul întâlnirilor directe este 10-1); Petra Kvitova (Cehia, locul 4) - Agnieszka Radwanska (Polonia, locul 5) (5-2); Ana Ivanovici (Serbia, locul 5) - Simona Halep (România locul 3) (2-2 în circuitul WTA); Eugenie Bouchard (Canada, locul 7) - Maria Şarapova (locul 2) (0-3). Meciurile de pe tablourile de simplu de la Australian Open vor începe luni.



12