România are mare nevoie de bani. După ce a stabilit că trebuie să vândă ce acţiuni mai are statul român la Romtelecom, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Valerian Vreme, a hotărât că Poşta Română trebuie şi ea să fie pregătită de comercializare. “Poşta este, la ora actuală, cea mai mare companie din punctul de vedere al numărului de angajaţi din România, peste 35.000. Îi acordăm o atenţie deosebită. 2013, 1 ianuarie e data la care vor fi liberalizate serviciile poştale. De aia, cei doi ani care ne-au mai rămas trebuie să fie ani de investiţii în tehnologii şi mă refer la centre de tranzit, în primul rând, şi în informatizarea Poştei, pentru ca 2013 să găsească această companie pe o poziţie destul de solidă pe piaţă”, a declarat Vreme.