Potrivit Poştei Române, subunităţile poştale vor avea program redus pe 31 decembrie, el derulându-se sub regimul normal al unei zile de sâmbătă, asigurându-se distribuirea în totalitate a trimiterilor poştale sosite. Subunităţile poştale vor fi închise în zilele de 1 şi 2 ianuarie 2012. Potrivit ...
Compania Naţională Poşta Română (CNPR) va organiza, în februarie 2012, o licitaţie pentru contractarea unei linii de credit de o sută de milioane de lei (23,3 milioane euro) pentru trei ani, finanţare necesară pentru asigurarea capitalului de lucru. Costurile pentru achitarea împrumutului sunt estimate de ...
Potrivit Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR), în rândul cetăţenilor, în special în cel al pensionarilor, au fost răspândite zvonuri care fac trimitere la faptul că există posibilitatea de a nu se mai achita pensiile la domiciliu. CNPR dezminte aceste zvonuri, precizând că „pensiile vor fi ...
Guvernul şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) au convenit ca Electrica SA să nu mai fie inclusă pe lista companiilor de stat la care va fi numit un manager privat, după ce furnizorul de energie electrică a fost inclus în această categorie în negocierile iniţiale dintre cele două părţi. Scrisoarea de ...
Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) a desemnat compania KMPG România drept consultantul care va evalua Compania Naţională Poşta Română SA (CNPR) în vederea redresării economice şi manageriale prin majorare capital social, cu un investitor strategic, a anunţat, vineri ...
Poşta Română anunţă că în perioada Sărbătorilor de iarnă, subunităţile poştale vor fi închise în zilele de 25 şi 26 decembrie, respectiv în 1 şi 2 ianuarie, iar în 24 şi 31 decembrie vor avea program redus. În zilele de 24 şi 31 decembrie 2011, programul de lucru cu publicul se va derula sub ...
Poşta Română a anunţat că subunităţile poştale vor fi închise în zilele de 25 şi 26 decembrie, respectiv în 1 şi 2 ianuarie, iar în 24 şi 31 decembrie vor avea program redus. În zilele de 24 şi 31 decembrie 2011, programul de lucru cu publicul se va derula sub regimul normal al unei zile de ...
A PATRA TRANŞĂ Consiliul Director al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a aprobat luni a treia evaluare a acordului de tip preventiv şi va pune la dispoziţia României o nouă tranşă, a patra, în valoare de aprox. 480 de milioane de euro. La precedenta evaluare a acordului, FMI a decis ca România să poată ...
Scrisorile electronice trimise prin intermediul internetului au luat de mult locul tradiţionalelor trimiteri poştale, însă mulţi oameni cunosc adevărata bucurie a felicitărilor primite în plic. În perioada Crăciunului, angajaţii Poştei Române muncesc mai mult decât în restul perioadei anului, fapt ce ...
Senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu, membru al Comisiei de cultură din Senat, scrie, pe blog, că TVR are datorii de 100 de milioane de euro, motiv pentru care va sesiza, astăzi, Curtea de Conturi şi, ulterior, DNA, dacă această instituţie nu demarează din proprie iniţiativă cercetarea. “Şocant! TVR a ...
AFACERE PROFITABILĂ Puneau în circulaţie bani falşi prin intermediul poştaşilor! Este metoda de operare a unei grupări scoase ieri din afaceri de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Structura Centrală. Anchetatorii spun că, în ...
Fondul Monetar Internaţional a impus Guvernului ca, până la sfârşitul lunii aprilie 2012, să găsească un investitor strategic care să preia cel puţin 20% din acţiunile deţinute la Poşta Română, în urma unei majorări a capitalului social, şi să înceapă procedurile de concediere colectivă a ...
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a impus Guvernului ca, până la sfârşitul lunii aprilie 2012, să găsească un investitor strategic care să preia cel puţin 20% din acţiunile deţinute la Poşta Română, în urma unei majorări a capitalului social, şi să înceapă procedurile de concediere colectivă a ...
Compania Naţională Poşta Română (CNPR) SA informează clienţii că, în perioada Sărbătorilor de iarnă, traficul poştal internaţional poate fi afectat de o serie de factori specifici, ex: cantităţi foarte mari de trimiteri atât la import cât şi la export, aglomerarea curselor de transport aerian ...
Potrivit ministrului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Valerian Vreme, procedura de selectare a consultantului care trebuie să găsească un investitor strategic care să devină acţionar minoritar la Poşta Română este în grafic. “Pentru Poşta Română există un grafic privind majorarea ...
Pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României, potrivit Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR), toate oficiile poştale şi subunităţile poştale, subordonate acestora, vor fi închise. În consecinţă, este posibil ca trimiterile poştale, prezentate pe 29 şi 30 noiembrie, să înregistreze timpi mai mari ...