Iată o informaţie tragi-comică, ca de început de săptămână - Poşta Româna va lua maşini de 8,23 milioane euro de la Porsche Leasing. Finanţatorul a depus, la finele lui martie, singura ofertă în cadrul licitaţiei pentru furnizarea în leasing către Poştă a unui număr de 607 autovehicule, în următorii trei ani. Este vorba de 516 autoutilitare tip furgon, 82 de vehicule tip autoşasiu şi nouă remorci. Interesant este că leasingul va fi finanţat din surse proprii de Compania Naţională Poşta Română. Şi mai interesant este că, în 2011, cifra de afaceri a Poştei a scăzut cu 8,7%, la 1,26 miliarde lei, în vreme ce pierderile au urcat cu 50%, la 182,9 milioane lei. Poate că în loc de autoutilitare de firmă, Poşta ar trebui să investească bani în eficientizarea activităţii. Cine a fost măcar o dată să trimită un colet sau să plătească o factură a simţit pe propria piele ce înseamnă lipsa de investiţii. Poşta va fi privatizată în acest an, ofertele urmând să fie deschise la finele lui mai. Noul proprietar va prelua, de voie de nevoie, şi contractul de leasing.