Poşta Română a obţinut profit, anul trecut, din prestarea activităţilor incluse în sfera serviciului universal şi nu va primi compensaţii, a anunţat, ieri, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Compania Naţională Poşta Română (CNPR) a transmis ANCOM, la 1 iulie, o cerere de compensare însoțită de situația privind costurile, veniturile și capitalul angajat aferente furnizării serviciilor din sfera serviciului universal pentru anul 2013, precum și un raport de specialitate întocmit de Deloitte Audit. „În urma evaluării, autoritatea a constatat că serviciile din sfera serviciului universal au adus profit companiei și costul net aferent furnizării acestora nu constituie o sarcină injustă pentru CNPR, considerând prin urmare că nu este necesară compensarea acestuia”, se arată într-un comunicat al autorităţii de reglementare. În perioada 2008-2012, potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice, Poşta Română a consemnat pierderi în fiecare an, care, cumulate, au atins 530 milioane de lei, cu toate că a bugetat profit în fiecare an. În 2013, pierderile au atins 29,43 milioane de lei, la o cifră de afaceri de 1,15 miliarde de lei. „Au fost verificate în detaliu și validate datele și ipotezele utilizate de CNPR în procesul de întocmire a solicitării de compensare a costului net, precum și metodologia și calculul efectiv al costului net. Acolo unde a fost necesar au fost efectuate, în baza unor surse alternative de informații, ajustări asupra datelor, ipotezelor și calculului efectiv al unor parametri, astfel încât suma finală rezultată în urma acestui proces complex să reflecte cu o acuratețe cât mai ridicată valoarea costului net aferent furnizării serviciilor din sfera serviciului universal în anul 2013”, se mai spune în comunicat.