Postări ale lui Mark Zuckerberg, șterse accidental de Facebook

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Postări ale lui Mark Zuckerberg, șterse accidental de Facebook

Tehnologie 30 Noiembrie 2016 / 20:00 792 accesări

Mai multe postări ale fondatorului Facebook, Mark Zuckerberg, printre care și două mesaje despre răspândirea de știri false pe Facebook și despre rolul acestora în alegerile prezidențiale din SUA, au fost șterse din greșeală marți de pe rețeaua de socializare, relatează miercuri DPA.

În decursul zilei de marți postările au revenit pe Facebook, iar compania a anunțat că ștergerea acestora a fost cauzată de o eroare în sistemul site-ului.

"Postările au fost eliminate din greșeală", a indicat Facebook, adăugând că "aproximativ zece" postări ale lui Zuckerberg au fost șterse, inclusiv două privind problema știrilor false.

Într-unul dintre mesajele publicate la câteva zile după alegerile prezidențiale din SUA, Mark Zuckerberg scria că se îndoiește de faptul că rezultatul alegerilor a fost afectat de răspândirea de știri false pe Facebook, menționând că 99% din ceea ce utilizatorii au văzut pe site a fost autentic.

Într-un alt mesaj, postat o săptămână mai târziu, fondatorul Facebook anunța planuri de combatere a răspândirii de știri false.

Aceste postări vin după ce, în timpul campaniei electorale din SUA, Facebook a fost acuzată că a făcut prea puțin pentru a preveni răspândirea unor astfel de știri.

Taguri articol


12