Postările „anti-radar” i-au lăsat fără permise de conducere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Consecința slalomului prin Codul Rutier

Postările „anti-radar” i-au lăsat fără permise de conducere

Eveniment 08 Decembrie 2014 / 00:00 6060 accesări

Șoferii români ce posedă conturi de Facebook s-au obișnuit să anunțe pe diverse grupuri dedicate de pe rețeaua de socializare unde sunt amplasate radarele sau echipajele de poliție, în diferite orașe. În Franța, acest lucru contravine legii, iar, mai nou, o decizie a justiției din Hegaxon face senzație în presa internațională. Câteva mii de șoferi s-au grupat pentru a face schimb de informații utile despre starea drumurilor, fără să țină cont de ce spune legea în acest sens. „Sacrificați” sub ciocanul justiției au fost 15 membri ai unui astfel de grup din Franța, pe care magistrații i-au lăsat fără permise de conducere. Șoferii obișnuiau să posteze pe Facebook amplasarea radarelor poliției, până când oamenii legii s-au adresat instanței. Astfel, bunii samariteni de la volan au primit fiecare acasă înștiințare de la Tribunal că vor trebui să circule cu taxiul timp de 30 de zile, după ce au fost găsiți vinovați, printre altele și pentru ultraj, fiindcă au folosit un limbaj vulgar la adresa polițiștilor rutieri în mediul online. Grupul de pe Facebook în care aceștia activau număra în jur de 13.000 de membri, însă doar 15 au fost ghinioniști, ei fiind probabil cei mai activi. Justiția franceză i-a găsit vinovați pentru că s-au sustras rigorilor legii și i-au împins și pe alți șoferi să facă același lucru. Conducătorii auto sancționați și-au luat deja un avocat și speră în revocarea deciziei judecătorești. În mediul online, camarazii din trafic s-au solidarizat cu ei la auzul poveștii, iar numărul de membri ai grupului din care ei făceau parte aproape că s-a dublat în timp record.

SE ÎNTÂMPLĂ ȘI LA NOI. Posesorii de permise de conducere din România au înființat și ei pe Facebook zeci de pagini dedicate stării traficului și atenționării privind poziționarea zilnică a radarelor și echipajelor de poliție. Cea mai mare comunitate de acest gen este a șoferilor din București și Ilfov și numără peste 12.500 de membri. Cei care fac parte din astfel de grupuri virtuale „anti-radar” și „anti-poliție” sunt de părere că ce fac ei este un lucru foarte util. Postările lor suplinesc funcția detectorului de radar fizic de pe bordul mașinii, care le amintește șoferilor să respecte conduita impusă în trafic, ce-i drept numai în prezența polițiștilor. Deși imorală, inițiativa lor îi determină adesea pe șoferi să apese la timp frâna și să evite astfel orice fel de incident pe șosea. La finalul lunii trecute, Curtea Supremă de Justiție a României a emis o decizie definitivă prin care declara paginile personale de Facebook drept spațiul public. Astfel, utilizatorii care calcă strâmb, cu sau fără voie, sunt pasibili de rigorile legii, mai ales că postările de pe Facebook sunt acceptate ca probe în instanță.

Taguri articol


12