Poştaşii ies în stradă!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Lista lungă a revendicărilor

Poştaşii ies în stradă!

Eveniment 09 August 2012 / 00:00 578 accesări

Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România organizează, azi, la Bucureşti, o conferinţă de presă în cadrul căreia va anunţa calendarul acţiunilor de protest ce vor avea loc în perioada 10-27 august, precum şi motivele care îi determină pe poştaşi să iasă în stradă. Potrivit liderului Sindicatului Poşta Română - Constanţa, Florin Gheorghiu, între 50 şi 100 din cei peste 800 de sindicalişti din judeţ vor pleca la Bucureşti şi vor participa la manifestările de protest. „Nu ştim încă numărul fix al celor care vor participa la aceste acţiuni pentru că noi, la Constanţa, suntem deja supraaglomeraţi. Avem un deficit de personal de 25%, mai ales la factori poştali, oficianţi şi agenţi poştali”, a afirmat Gheorghiu. Potrivit lui, lista revendicărilor este destul de lungă, însă primul punct se referă la salarii. „De patru ani, salariile noastre nu au mai crescut. Ba chiar fosta guvernare ne-a tăiat 10%, obligându-ne să ne luăm câte două zile de concediu fără plată. În plus, se doreşte să ni se mai taie şi din alte drepturi salariale, cum ar fi sporul de fidelitate, tichetele de masă şi se vrea scăderea salariilor din grilă cu două clase. Toate aceste măsuri vor duce la o diminuare a veniturilor noastre cu până la 40%, în condiţiile în care salariul nostru mediu este de 1.200 de lei. Cine va mai rămâne în sistem?”, a afirmat liderul Sindicatului Poşta Română-Constanţa. Potrivit acestuia, poştaşii sunt nemulţumiţi şi de modul în care fostul Guvern a înţeles să reorganizeze activitatea Poştei, în ideea de a face economii la plata salariilor. „La nivel naţional, s-au desfiinţat funcţii de conducere, însă foştii şefi se numesc acum „experţi” şi sunt plătiţi cu aceleaşi salarii ca şi înainte de reorganizare. Se doreşte eliminarea serviciului de poştă de stat şi s-a început prin desfiinţarea, la nivel naţional, a 2.300 de puncte de lucru din mediul rural. Nicăieri în lume nu există un serviciu de poştă absolut privat. Până şi Statele Unite ale Americii au câteva activităţi poştale private, celelalte aparţinând statului”, a mai afirmat sindicalistul Florin Gheorghiu. Reprezentanţii Poştei Române sunt nemulţumiţi că Ministerul Comunicaţiilor, Tehnologiei şi Informaţiilor doreşte ca, până pe 10 septembrie, Compania Poşta Română să aibă management privat. Sindicaliştii de la Constanţa au ţinut să precizeze că, după aproape un an şi jumătate, au reuşit să obţină o victorie împotriva fostei conduceri a Companiei. „Zilele acestea, s-a finalizat executarea silită a Poştei şi 699 din cei 862 de salariaţi constănţeni îşi vor primi banii aferenţi primelor de Paşte, suspendate anul trecut. Este vorba despre 150 de lei de persoană”, a conchis preşedintele Sindicatului Poşta Română-Constanţa, Florin Gheorghiu.



12