Poştaşii, pe drumuri?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Poştaşii, pe drumuri?

Social 13 Decembrie 2011 / 00:00 2050 accesări

Fondul Monetar Internaţional a impus Guvernului ca, până la sfârşitul lunii aprilie 2012, să găsească un investitor strategic care să preia cel puţin 20% din acţiunile deţinute la Poşta Română, în urma unei majorări a capitalului social, şi să înceapă procedurile de concediere colectivă a angajaţilor din companie. După majorarea capitalului social, la Poşta Română va fi numit un manager privat, iar numărul oficiilor poştale va scădea de la 7.100 la 5.800 de unităţi. “În judeţul Constanţa nu au fost făcute angajări şi nu apare personal excedentar. Deocamdată nu am primit nicio informare prin care să fie stabilite criterii sau termene de disponibilizări. Probabil, pe parcursul lui 2012, vor fi concediate cel mult o sută de persoane din totalul de aproximativ 800 de angajaţi”, a declarat directorul Centrului Regional Reţea Poştală Constanţa, Alexandru Maxim. Potrivit Companiei Naţionale Poşta Română, în perioada 12 – 23 decembrie vor fi achitate în avans pensiile la domiciliul beneficiarilor, iar până la 29 decembrie, la ghişeele subunităţilor poştale, pentru titularii de drepturi avizaţi la domiciliu.

Taguri articol


12