Șocul alegerii făcute de britanici de a părăsi UE e departe de a se fi risipit și, ca de obicei, politicienii abia după necaz se mobilizează. În loc să fi luat în serios amenințarea Brexitului încă din 2015, când premierul britanic, David Cameron, a păcălit electoratul cu promisiunea referendumului, pentru a mai câștiga un mandat, politicienii europeni dar și din restul lumii abia acum se gândesc la consecințe și la modalitățile de a le evita. Cameron a primit ce a meritat, doar că a mai tras de timp, în schimb, europenii și nu numai ei ar putea primi o lovitură grea din partea politicienilor indolenți care i-au pricopsit și cu războaie, și cu imigranți, și cu crize economice, și lista ar putea continua la nesfârșit. Sub aparenta calmitate a declarațiilor că pe termen scurt, totul rămâne la fel, se ascund multe necunoscute și imprevizibile schimbări. Deocamdată e concurs de supoziții, dar abia istoria va consemna, cândva, cine a avut dreptate.

Marea Britanie a decis în cele din urmă să iasă din UE, după 43 de ani de apartenență privilegiată la blocul comunitar. Acum, restul statelor UE cer demararea urgentă a procesului de ieșire concretă din schemă a Regatului Unit, cu toate implicațiile sale încă necunoscute. În ceea ce privește România, Remania, după cum s-au grăbit internauții să o numească, fiind singura care ar avea numele... predestinat de a rămâne în defuncta UE, părerile sunt unanime, face față oricărei situații, chiar dacă restul e tăcere. Fostul premier Adrian Năstase a făcut o afirmație clară: ”Germania a câștigat războiul cu Marea Britanie, după 70 de ani”, pentru că, de bună seamă, Germania va rămâne centrul financiar și creierul Europei, secondată oarecum șchiopătând de Franța. În schimb, fostul președinte Traian Băsescu crede că ieșirea din UE nu se poate concretiza, câtă vreme sunt atâtea interese în joc, în frunte cu unitatea Regatului Unit și a UE. De fapt, câți dintre politicienii lumii se gândesc strict la cei mulți, la interesul tuturor? Ambasadorul Marii Britanii la București ne-a liniștit spunând că rezultatul referendumului va fi aplicat... no metter what, iar românii care trăiesc și muncesc în regat nu vor avea de suferit. Acum, nimeni nu a precizat la ce suferință s-a referit, cea de acasă sau cea de acolo?!

Urmează o săptămână tensionată, cu întrevederi la nivel înalt, discuții și declarații de presă, fluctuații bursiere amețitoare și, din nou, multe, foarte multe supoziții și tensiuni. Abia acum, britanicii au început să afle ce anume au votat, pentru că la referendum, majoritatea au votat împotriva politicienilor, a premierului, fără să conștientizeze dimensiunea dezastrului. Britanicii au început să adune semnături pentru a fi organizat un nou referendum, au început să iasă în stradă să își strige frustrările și, mai trist, au început să persecute cetățenii UE care trăiesc în regat. Riscul izbucnirii de confruntări pro și contra Brexit este uriaș, la fel ca la partidele de fotbal la care ultrașii britanici sunt pericol public. Totuși, rezultatul referendumului nu este obligatoriu din punct de vedere juridic, chiar dacă David Cameron, omul care va intra în istorie ca... distrugătorul UE și al Regatului Unit, a declarat vineri că ”voința poporului britanic trebuie respectată”. Bineînțeles, s-a grăbit el să adauge, va lăsa în seama succesorului său demararea negocierilor pentru ieșirea propriu-zisă din UE. Chestia cu un nebun aruncă o piatră... Succesorul ar putea fi fostul primar londonez, Boris Johnson, dacă va supraviețui luptei interne din tabăra pro-Brexit. Pentru ca britanicii să iasă din UE, aceștia trebuie să anunțe oficial intențiile lor în cadrul unui Consiliu European, după cum prevede articolul 50 din Tratatul de la Lisabona. De altfel, chiar o astfel de reuniune va avea loc pe 28 și 29 iunie. Va fi nevoie de o perioadă de doi ani pentru pregătirea acestei ieșiri, dar timpul poate fi scurtat, dacă se ajunge la un acord care, totuși, în opinia celor de la ”Le Monde”, este puțin probabil. La fel de bine, perioada de negocieri poate fi mai mare de doi ani, dar acest lucru trebuie aprobat în unanimitate de statele membre. Altfel, britanicii ar rămâne fără acordurile comerciale și acordurile preferențiale privind libera circulație. În acest timp se vor desfășura negocieri privind termenii concreți ai ieșirii statului din UE, aceștia referindu-se inclusiv la un posibil acces pe piața unică. În acest context, Ministrul de Externe al Marii Britanii a anunțat că negocierile acestea ar putea duce la mai mult de zece ani de incertitudini și s-a referit la acordurile dintre UE și Canada pentru care s-a negociat ani buni. De altfel, nici acum aceste acorduri nu au fost ratificate.

CU SAU FĂRĂ VIZE?!

Cât timp Marea Britanie este în UE, libera circulație a persoanelor rămâne neschimbată. Problema apare însă din momentul în care Marea Britanie va ieși oficial din UE. În funcție de modalitățile negociate între britanici și europeni, ar putea fi nevoie de viză. Dacă Marea Britanie ajunge să negocieze un acord care să-i permită să rămână pe piața unică, este foarte probabil ca libera circulație a persoanelor să fie menținută. Totuși, Guvernul britanic poate impune restricții în ceea ce privește permisele de muncă. Și reciproca este valabilă: și britanicii ar putea avea nevoie de viză pentru a munci în state UE. Și, un lucru deloc de neglijat, studenții europeni în Marea Britanie ar putea fi nevoiți să plătească taxe universitare mult mai mari deoarece vor fi asimilați restului de studenți străini.

SE SCHIMBĂ BALANȚA DE PUTERE

Potrivit unui studiu al Global Counsel, balanța de putere se va schimba în Consiliul European, mai ales în ceea ce privește discuțiile pe teme economice. În conformitate cu regulile de votare introduse în noiembrie 2014, o decizie poate fi blocată în Consiliu de cel puțin patru state membre care reprezintă cel puțin 35% din populația totală a UE. Ieșirea Marii Britanii face ca tabăra ce susține o abordare mai liberală să piardă o țară importantă prin populația numeroasă pe care o are. ”Blocul liberal”, care include în principal Marea Britanie, Țările de Jos și Republica Cehă, va ajunge astfel să reprezinte nu 25% din populația UE ca până acum, ci doar 15%. Germania s-a alăturat acestui bloc pentru a depăși pragul de 35% necesar unui veto. Acum, în schimb, va trebui să atragă de partea sa state ceva mai conservatoare pentru a putea continua această strategie. Mai mult, adevăratul motor al UE, mai ales în plan economic, este un joc de influență a trei state: Germania, Franța și Marea Britanie. În absența acesteia din urmă, cu care se vor putea încheia doar alianțe de moment, Berlinul și Parisul se vor vedea față în față. Legătura dintre cele două va deveni și mai necesară, iar creșterea în influență va reveni Parisului.