Europa de Est valorifică doar o treime din potenţialul său agricol, iar acesta ar trebui exploatat nu doar prin exportul de materie primă, ci şi prin procesarea producţiei, a declarat ieri comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş. „Există încă un potenţial de productivitate care nu este valorificat. La nivelul producţiilor agricole la hectar, ne situăm (n.r. - Europa de Est) cam la o treime din producţia la hectar din Europa de Vest”, a spus comisarul european. Potrivit lui Cioloş, creşterea consumului de produse alimentare nu este mare în Europa, ci mai mult în ţările emergente, unde România ar putea să-şi crească exporturile. „Piaţa europeană este total deschisă produselor din România, ca şi din alt stat membru, în sensul că nu există nicio barieră tarifară pentru acestea şi în sensul că aceleaşi norme şi standarde se aplică pentru sectorul alimentar din România ca şi pentru sectorul alimentar din Germania”, a spus Cioloş. El a precizat că piaţa este total deschisă, însă se pune problema competitivităţii economice. „Dar aş vrea să atrag atenţia asupra faptului că majorarea consumului de produse alimentare pe viitor nu este mare în Europa cât este în ţările emergente, cu care inclusiv UE negociază acum acorduri comerciale. Şi cred că acolo ar exista un potenţial de creştere a exporturilor, produselor de calitate şi competitive din sectorul agro-alimentar românesc”, consideră comisarul european. El a mai spus că România va beneficia de statutul de stat membru al UE, astfel încât să utilizeze toate facilităţile negociate în acordurile de liber schimb de către UE.