Poți beneficia de reducere la taxe și impozite! Vezi cum!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Bonificație

Poți beneficia de reducere la taxe și impozite! Vezi cum!

Administrație 31 Ianuarie 2018 / 15:45 4919 accesări

În cazul în care dețineți case, mașini ori terenuri și nu v-ați plătit, încă, prima tranșă a impozitelor aferente, ar trebui să vă grăbiți să le achitați, pentru că nu mai aveți mult timp la dispoziție. Ultima zi în care mai puteți plăti impozitele pentru clădiri, terenuri și mijloace de transport este 31 martie. Dacă nu respectați acest termen, veți fi nevoit să scoateți mai mult din buzunar pentru că, pe lângă datoria de bază, veți avea de plătit și penalitățile de întârziere în cuantum de 1% pe lună din valoarea impozitului. În schimb dacă dispuneți de mai mulți bani și vă permiteți să plătiți întreaga valoare a impozitelor până în ultma zi a lunii martie, beneficiați de o bonificație care nu este deloc de neglijat. Persoanele fizice care achită impozitul integral au parte de o reducere de 10%, în timp ce persoanele juridice sunt scutite de 5% din valoarea totală a impozitului.

MODALITĂȚI ALTERNATIVE DE PLATĂ

Pentru a achita obligațiile fiscale, nu este obligatoriu să vă deplasați la ghișeele SPIT. Aveți la dispoziție și alte modalități de plată de la distanță. De exemplu, accesând site-ul secțiunea „Servicii online / Plata online a impozitelor“, sau direct la link-ul https://etax.spit-ct.ro, puteți plăti obligațiile fiscale direct din fața calculatorului. Datoriile la bugetul local pot fi achitate și prin intermediul aplicației Etax Mobile SPIT Constanța, de pe dispozitivele mobile cu sistem de operare Android sau iOS. Tot online, taxele și impozitele se mai pot plăti utilizând platforma https://www.ghiseul.ro.

IMPOZITELE SE POT PTĂTI ȘI PRIN BANCĂ

Impozitele se pot achita și la bancă, prin ordin de plată, ori cu numerar, la agențiile Garanti Bank și Banca Transilvania din Constanța. Constănțenii care dețin un cont la Banca Transilvania pot utiliza serviciul „Direct Debit”. Aceasta constă în debitarea de către bancă a contului contribuabilului, cu sumele datorate și indicate de către acesta, în urma încheierii unei convenții de plată prin direct debit intrabancar. Cei care aleg această metodă pot opta pentru plata în două rate (31 martie 2018 și 30 septembrie 2018) sau integral, până la 31 martie 2018 (cu bonificație). La datele menționate, contribuabilii trebuie să dețină în cont sume suficiente, pentru ca debitul să fie preluat automat. O altă metodă care îi poate scăpa pe constănțeni de dureri de cap este ordinul de plată predefinit, ce reprezintă predefinirea SPIT în lista furnizorilor, prin accesarea serviciului de Internet Banking. Pentru a putea efectua plata impozitelor și taxelor locale, contribuabilii trebuie să activeze Serviciul de Internet Banking și să dețină sume suficiente în cont. Nu în ultimul rând, șoferii pot plăti datoriile la bugetul local la orice benzinărie OMV-Petrom din municipiu, prin serviciul Westaco Express. De asemenea, obligațiile fiscale pot fi achitate prin numerar, la toate oficiile Poșta Română din Constanța.



12