Poți schimba accesul în Zona Peninsulară cu doar câteva click-uri!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sondaj online

Poți schimba accesul în Zona Peninsulară cu doar câteva click-uri!

Administrație 04 Februarie 2018 / 17:44 2789 accesări

Despre restricționarea accesului în Zona Peninsulară se tot discută de mai bine de doi ani, însă o asemenea schimbare presupune nenumărate studii și consultări. Până acum, Regulamentul de Acces în Zona Peninsulară a fost supus dezbaterii publice în repetate rânduri, iar la un moment dat, constănțenii au avut ocazia să își spună părerea în cadrul unei adunări publice pe această temă. Acum, această etapă a ajuns la un nou nivel, acela a sondării opiniei publice prin intermediul unul chestionar online. Astfel, cetățenii interesați pot răspunde la întrebările din chestionar până la data de 16 februarie, accesând link-ul https://goo.gl/forms/YImcFcI75hf9y3oC2 și bifând variantele cu care sunt de acord.

Constănțenii care vor să participe la sondaj trebuie doar să completeze adresa personală de e-mail și să răspundă la următoarele întrebări: „Sunteți de acord cu restricționarea accesului în zona Peninsulară și introducerea unor mijloace de transport persoane electrice care să deservească această zonă?”, „În cazul restricționării accesului autovehiculelor în zona Peninsulară, sunteți de acord cu instituirea unei taxe pe oră/zi pentru accesul în această zonă?”, „Sunteți de acord cu introducerea unei taxe de tramă specială destinată agenților economici din zona Peninsulară, care să fie folosită în scopul reparării zonelor carosabile și trotuarelor aferente?”, „Sunteți de acord cu permiterea accesului, fără staționare, pentru autovehiculele turiștilor la unitățile de cazare din zona Peninsulară?”, „Sunteți de acord cu restricționarea totală a accesului în zona Peninsulară în sezon (perioada mai-septembrie), iar în extrasezon (perioada octombrie-aprilie) să fie permis accesul contra unei taxe cu respectarea semnelor de circulație?”, „Sunteți de acord cu restricționarea totală a accesului în zona Peninsulară în sezon (perioada mai-septembrie), iar în extrasezon (perioada octombrie-aprilie) să fie permis accesul doar pe străzile: Traian (până la strada Sulmona), Sulmona (între strada Traian și strada Vasile Canarache), Vasile Canarache (până la strada Termele Romane, cu respectarea semnelor de circulație?”, „Considerați că restricționarea accesului în zona Peninsulară ar putea avea consecințe negative asupra activității economice din zonă?”, „Sunteți de părere că restricționarea accesului în zona Peninsulară va conferi mai multă siguranță copiilor și însoțitorilor acestora?”.

DEZBATERI ÎNCINSE

Amintim că, restricționarea accesului auto în Peninsulă a încins spiritele în rândul agenților economici care își desfășoară activitatea în zonă. La dezbaterea publică ce a avut loc în 6 decembrie, patronii de restaurante, cafenele și terase care funcționează în zonă și-au exprimat temerile cu privire la faptul că, dacă accesul auto se va restricționa, vor fi nevoiți să își închidă afacerile pentru că nu vor mai avea clienți. Pe de altă parte, unii locuitori văd cu ochi buni restricționarea accesului auto în Zona Peninsulară. O cititoare „Telegraf” ne-a spus că sunt prea multe mașini în Peninsulă, iar interzicerea traficului auto ar ajuta zona. Reprezentanții autorităților locale au spus, la rândul lor, că o reglementare privitoare la interzicerea accesului în centrul istoric al Constanței este necesară pentru a ne alinia la standardele europene, iar orașele care au implementat un asemenea sistem au început tot din acest stadiu. „Și orașe precum Cluj-Napoca, Sibiu sau chiar București au pornit tot de aici, însă de mai mult timp. A pornit cu dorința populației. Și-au dorit o modificare, în activitatea economică și în viața comunității și au identificat oportunități în acest sens. La fel vrem să facem și noi. Dar trebuie să începem de undeva și să stabilim și noi etapele. De la noi trebuie să pornească, nu putem aștepta de la alții”, a declarat arhitectul-șef al municipiului Constanța, Radu Vânturache. De asemenea, directorul Direcției de Dezvoltare și Fonduri Europene din cadrul Primăriei Constanța, Ani Merlă, a explicat exact motivele pentru care este necesară restricționarea traficului în Constanța. „Știți că, în trecut, s-au derulat trei proiecte pe fonduri europene pentru reabilitarea străzilor din Zona Peninsulară. La momentul respectiv, nu s-au alocat bani suficienți pentru a finaliza toate străzile, astfel încât, undeva din toamna anului viitor, vom începe lucrările de reabilitare pentru restul străzilor. Proiectul este gata, dar nu-l putem depune spre finanțare pentru că s-a impus ca în zonele istorice din orașe să fie cu preponderență circulație pietonală, iar la sfârșitul implementării proiectului trebuie să facem un studiu prin care să demonstrăm că au scăzut emisiile de carbon. În momentul de față, derulăm un studiu în Zona Peninsulară, prin care vrem să determinăm nivelul de poluare. Apoi, după realizarea proiectului, trebuie să reluăm studiul și să dovedim că am restricționat circulația autovehiculelor pe străzile reabilitate pe bani europeni. Deocamdată, trebuie să facem o restricționare eșalonată a accesului în această zonă”, a declarat Merlă.

CUM VA FI DELIMITATĂ ZONA

Amintim că, potrivit regulamentului aflat încă în stadiul de draft, străzile din Peninsulă vor fi împărțite în două categorii: exclusiv pietonale și ocazional carosabile. Prima categorie reprezintă zonele în care nu se va putea intra cu mașina decât în situații excepționale, cum sunt organizarea unor evenimente culturale și sociale, lucrări de reparații și construcții în infrastructură și intervenții pentru situații de urgență. Regulamentul desemnează ca zone exclusiv pietonale faleza de la Cazino, Piața Ovidiu și bulevardul Tomis, pe segmentul cuprins între strada Vasile Alecsandri și strada Sulmona, precum și cel cuprins între strada Sulmona și Piața Ovidiu. Din această categorie mai face parte și un segment din strada Vasile Canarache, cuprins între str. Petru Rareș și Piața Ovidiu. În cea de-a doua zonă, cea preponderent pietonală și ocazional carosabilă, vor avea acces autoturismele rezidenților, cele care asigură aprovizionarea unităților de alimentație publică din zonă, cele utilizate pentru servicii publice și cele de intervenții în caz de urgență. Străzile care fac parte din această categorie sunt următoarele: C.A. Rosetti, Vasile Alecsandri, Aristide Karatzali, Mircea cel Bătrân (segmentul cuprins între strada Vasile Alecsandri și Piața Ovidiu), Traian (segmentul cuprins între strada Vasile Alecsandri și Piața Ovidiu), Poștei, Ecaterina Varga (între străzile Vasile Alecsandri și Callatis), Mircea cel Bătrân (segmentul cuprins între str. Vasile Alecsandri și Piața Ovidiu), Francisc Reiner, Căpitan Vasile Țurcanu, Callatis, Vântului, Marcus Aurelius, Doinei, Sulmona, Petru Rareș, Dimitrie Cantemir, Orientului, Vasile Canarache (segmentul cuprins între str. Termele Romane și str. Petru Rareș), Ovidiu, Nicolae Titulescu, Dianei, Arhiepiscopiei, Revoluției 22 Decembrie 1918, Crângului, 9 Mai, Maior Gheorghe Șonțu, Remus Opreanu, Cristea Georgescu, Ion Theodorescu Valahu, Grigore Tocilescu, Constantin Brâncoveanu, Krikor H. Zambaccian, Horia și Profesor Doctor Ioan Cantacuzino. Zona ocazional carosabilă va fi marcată special, iar accesul se va face în baza unor permise speciale. Potrivit Primăriei Constanța, vor fi eliberate documente de acces separate pentru fiecare categorie în parte. Au posibilitatea să solicite un asemenea act persoanele care locuiesc în Peninsulă, reprezentanții societăților comerciale și instituțiilor care își desfășoară activitatea în zona peninsulară și Piața Ovidiu, cei care trebuie să participe la evenimentele organizate în zonă, cei care asigură aprovizionarea magazinelor și unităților de alimentație publică, reprezentanții instituțiilor care asigură servicii publice și persoanele care se regăsesc în alte situații excepționale.



12