În 15 aprilie 2000, Gheorghe Penea se năștea a doua oară. A fost primul caz reuşit de transplant de ficat din România. ”Life is good! Viaţa este foarte frumoasă! Este cel mai mare dar de la Dumnezeu”, spune Penea. ”În acea perioadă sufeream de ciroză în stadiu terminal. Nu mă puteam obişnui cu gândul că mi-am încheiat socotelile pe acest pământ. Aveam 47 de ani. Eram internat într-un spital din provincie. Am fost trimis la Bucureşti. Am aflat ce urma să se întâmple. Am aflat şi că un tânăr va pleca la cer, dar îmi va lăsa mie ficatul lui sănătos. În primele zile sau poate în prima săptămână după transplant, mi-am pus tot felul de probleme, am avut tot felul de vise. Înţelegeam ce s-a petrecut cu mine, dar nu înţelegeam exact cum funcţionează toată povestea asta şi mă chinuia, pe de o parte, întrebarea cum este posibil, pe de altă parte, mă gândeam şi la cel de la care aveam acest ficat. Îmi doream foarte mult să-i cunosc familia, să le spun cât de mult le mulţumesc pentru ceea ce au făcut pentru mine. Să le spun tot ceea ce aveam de spus în legătură cu gestul lor minunat”, povesteşte bărbatul. A făcut toate demersurile să găsescă familia tânărului și a reușit. ”Sunt nişte oameni extraordinari din Braşov, familia Papuc. Donatorul avea doar 33 de ani, a suferit un atac cerebral. Era căsătorit şi avea o fetiţă de 10 ani atunci când a murit. Familia lui m-a primit cu mult drag. Simţeam pe chipul lor tristeţea şi jalea pricinuite de dispariţia celui drag, dar, totodată, bucuria că el trăieşte prin mine, că nu a plecat de tot”, îşi aminteşte bărbatul.

UN OM NORMAL Penea este un om normal, munceşte pe şantier la fel ca înainte de operaţie, face sport şi se plimbă. ”O zi de-a mea, de acum. Adică o zi de ieri? Păi, eu am fost întotdeauna un om activ şi am încercat să fiu mult mai pasiv în ultimii şase ani. Nu m-am simţit bine în această pasivitate şi atunci am intrat din nou în joc şi am început, în debutul lui martie, un proiect nou şi acum sunt total dedicat lui. Asta înseamnă că mă trezesc dimineaţă pe la 7.00, îmi beau cafeaua, merg pe şantier, urmăresc lucrările şi mă întorc seara. Aş vrea să vă spun că ritmul vieţii mele nu s-a schimbat odată cu transplantul, deşi, sigur, prima perioadă, unu-doi ani, poate”, spune Penea. El susţine că viaţa i-a fost redată graţie profesorului Irinel Popescu şi echipei acestuia, iar acum poate să spună că se simte extraordinar.