În ceea ce îl priveşte, direct şi personal, pe Liviu Negoiţă, ascensiunea sa în partid nu este de bun augur. Şi cum un “rău” nu vine niciodată singur, colac peste pupăză, domnul Negoiţă, primar de sector în Bucureşti, se numără şi printre preferaţii bucureştenilor la preşedinţia României! Într-un timp relativ scurt, domnia sa a urcat vertiginos în topul popularităţii. A preluat şefia PD-L Bucureşti, fie şi ca interimar, dar şi această mişcare politică i-a adus un plus de popularitate. Toate la un loc, nu-i aşa?, ar fi trebuit să constituie un motiv de bucurie şi mîndrie patriotică pentru Traian Băsescu, tatăl spiritual al PD-L. Numai că lipseşte un mic amănunt din această duioasă poveste. Un mic amănunt important. Liviu Negoiţă nu este Boc. Din foarte multe puncte de vedere. Nimeni nu şi-l imaginează pe Liviu Negoiţă dedicîndu-se pasului de defilare sau străduindu-se să strige “Da, să trăiţi” mai iute decît Boc. Iată aşadar suficiente motive de îngrijorare pentru Traian Băsescu, aflat într-un picaj periculos pentru viitorul său prezidenţial, în condiţiile în care electoratul a început să le facă ochi dulci unora dintre foştii săi colegi de partid. La rîndul său, Negoiţă nu ar trebui să se culce pe o ureche şi să-i intre în cap că mîine ar putea fi preşedinte. Pentru că îl văd un tip echilibrat, îmi imaginez că nu a trecut cu vederea păţaniile trăite de cei care au ajuns, obiectiv sau din întîmplare, să concureze, indiferent pentru ce sau pentru cine, cu preşedintele Băsescu! Cazul Vasile Blaga este încă viu şi necesar pentru cei care îşi imaginează că îşi pot permite să fie mai pregătiţi şi mai talentaţi decît şeful statului. Dezintegrarea politică a lui Blaga a început după apariţia primelor comentarii pozitive despre domnia sa, cînd mulţi îl vedeau ba prim ministru, ba cert înlocuitor al lui Emil Boc. Cu sadismul şi perfidia cu care ştie să-şi macine concurenţii, atîţia cîţi mai sînt pe eşichierul politic, preşedintele i-a întins lui Blaga capcana cu... Primăria Bucureşti, reuşind să-l îngroape pur şi simplu... După ce l-a scos din circuit, punîndu-i botniţă de buldog resemnat, l-a abandonat ca pe o zdreanţă. A urmat lovitura fatală cu absenţa preşedintelui de la nunta fiicei lui Blaga. Aşa că Negoiţă nu are niciun motiv să sară într-un picior pe şotronul politic, pentru că nu se ştie niciodată ce îl aşteaptă dincolo de pătrăţel! Au păţit-o unii şi la Constanţa. Cînd făcea parte din Guvernul Roman, lui Băsescu i s-a cerut să pună un prefect la Constanţa, pentru că judeţul fusese lăsat de izbelişte timp de peste şase luni de zile. Eram împreună în cabinetul său de la Ministerul Transporturilor. Atunci, stînd faţă în faţă, l-am auzit cum încerca să-l convingă pe Aurel Carp, pe care nu-l cunoşteam, să preia funcţia de prefect. După 10 minute, problema a fost rezolvată. Mult mai repede a fost debarcat şi abandonat Aurel Carp, după ce Băsescu nu a mai avut nevoie de el! De atunci, i-a întors definitiv spatele, cu toate că îi lega o veche amiciţie. Ca şi Liviu Negoiţă, care se profilează ca un politician aparte, nici Carp nu era dispus să joace rolul lui Hopa Mitică, ceea ce l-a costat destul de scump. Aurel Carp nu este un exemplu singular, pentru că Băsescu i-a anulat pe aproape toţi cei care, în anii lui de răstrişte şi jale cu flota, nu s-au lepădat de el, în ciuda faptului că presa îl eticheta în fel şi chip. Prima minciună pe care am auzit-o de la Băsescu suna astfel: ”Nu voi intra niciodată în politică”. Din acea clipă, am ştiut cu cine am de-a face. Pe rînd, prietenii lui buni mi-au confirmat că am avut dreptate. La Constanţa, cu excepţia Shogunului, nu mai stă nimeni pe lîngă el. Desigur, cu excepţia linguşitorilor de meserie…