Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC) împreună cu Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) invită publicul mâine, de la ora 11.00, la vernisajul expoziției-eveniment „Regele urmărit. Mihai I al României în dosarele Securităţii”.
Expoziția, care reunește documente emise de poliţia politică pe toată durata urmăririi informative a membrilor Familiei Regale (1948-1989), fotografii, unele dintre ele puse la dispoziţie de Casa Regală a României, și articole de presă, va rămâne deschisă în sala „Vasile Canarache” până pe 25 septembrie. Vernisajul va fi urmat de o masă rotundă cu tema „23 august 1944: 70 ani de controverse istoriografice”, organizată în Aula „Adrian Rădulescu”.
EXPOZIȚIE DE FOTOGRAFIE CU VÂNZARE, LA BARISSIMO Suita manifestărilor care rememorează actul de la 23 august 1944 va continua și sâmbătă, de la ora 16.00, la localul Barissimo din centrul Constanței, unde Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei, Filiala Constanța, va organiza o expoziție de fotografie cu vânzare, sub titulatura „Caracterul este destin”, afirmația lui Nietzsche, pe care regina Maria a României a folosit-o ca motto al cărții autobiografice „Povestea vieții mele”. Potrivit organizatorilor, la eveniment vor lua parte profesori universitari, oameni de cultură și alți invitați. Atmosfera va fi întreținută de un cvartet de cameră.