Este un mare maestru al scenei de operă şi concert, se numeşte George-Emil Crăsnaru, este profesor universitar de zeci de ani la Facultatea de Muzică “Robert Schumann” din Dusseldorf, a cântat pe marile scene ale lumii alături de monştri sacri ai operei şi acum s-a întors acasă pe un drum iniţiatic, acela al dascălului care îşi îndeplineşte menirea până la capăt.

Dragostea pentru tărâmul natal şi ceea ce reprezintă la nivel simbolic această legătură au scindat întotdeauna sufletul maestrului. „Nu am crezut că o să vină momentul să mă mai pot întoarce. Şi am făcut tot efortul să mă integrez acolo, în Germania. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am reuşit. Am doi copii, fata mea este matematiciană, la Zurich, băiatul a făcut două facultăţi, este antrenor la echipa de handbal juniori a Germaniei. Profesional, s-au realizat. Fără să fiu nevoit să-i dau unei oarecare doamne profesoare o ciocolată”, punctează maestrul.

La o succintă analiză comparată despre „cum este acolo” şi „cum este aici”, prof. Crăsnaru crede că „ceea ce lipseşte în România este demnitatea. De aceea am plecat de aici şi de aceea m-am stabilit acolo. Din multe puncte de vedere situaţia în România s-a îmbunătăţit, din altele s-a înrăutăţit. Şi acum avem încă, în ţară, mulţi semi-tovarăşi cu propriile lor sisteme. Te scârbeşte moda starletelor şi prostului gust, care acum pare că a invadat totul. Se mai păstrează, din fericire, tradiţia, şi în muzică, dar şi în teatru. Materialul uman românesc este foarte bun. Eu, spre exemplu, la vârsta de 75 de ani mai cânt încă (râde amuzat)”.

„Că eu sunt român nu importă. Suntem cetăţeni ai lumii“

În Germania, la Facultatea de Muzică din Dusseldorf, maestrul Crăsnaru a fost coleg cu profesori din toată lumea. „Că eu sunt român nu importă. Suntem cetăţeni ai lumii”, aşa cum este şi în muzică: oameni de toate naţionalităţile cântă muzica lumii în toate limbile.

Conştiinţa viitorului, creată încă din şcoală

„Studiul în Germania presupune multă sinceritate. Şi faţă de noi, şi faţă de studenţi. Admiterea se dă de două ori, o dată în februarie şi o dată în septembrie. Sunt aproximativ 200 de candidaţi pe 6 sau 8 locuri. Însă nimeni nu disperă, căci acolo există această conştiinţă a viitorului. Nimeni nu face o facultate doar ca să aibă o diplomă, pentru că dacă nu eşti priceput nu eşti primit nicăieri. Unii muncesc foarte mult pentru note, însă viitorul demonstrează că nu a fost suficient să aibă note mari. Nu trebuie să munceşti pentru notă, ci pentru profesie. Cel mai important lucru este încadrarea studenţilor în viaţa profesională. În România am văzut elemente excepţional de dotate, mult mai bine dotate decât în Germania. Ce îi împiedică să facă o carieră? Conştiinţa faptului că nu este suficientă o voce bună. Şi cineva trebuie să-ţi spună asta şi să te ajute. Îţi trebuie o şcoală bună, căci calităţile naturale răzbat până la 35, cel mult 40 de ani. După aceea te susţii tehnic şi apoi poţi să cânţi ca mine, şi la 75 de ani”, explică profesorul.

„Eu m-am îngrijit tot timpul ca să pot să învăţ“

Dincolo de voce, tehnică şi înzestrările naturale, extrem de importante sunt cele dobândite: „Mai e un lucru foarte important: eu m-am îngrijit tot timpul ca să pot să învăţ. Şi mi-a scos Dumnezeu în cale oamenii care au putut să mă înveţe. Este şi o chestie de şansă. Românii au o problemă reală cu autosuficienţa şi abia când am ajuns în Germania mi-am dat seama de limitele tehnice ale cântului din România. Există însă şi un aspect extraordinar de bun. Marile tradiţii româneşti în ale cântului sunt create de românii cu calităţi native deosebite, care au circulat şi s-au cultivat prin lume, şi-au făcut carierele în străinătate şi acum dăruiesc ce au adunat de-a lungul întregii cariere. Aşa cum se întâmpla în perioada interbelică. Din păcate, şi eu, şi mulţi alţi colegi de-ai mei am căzut pradă dramei României: sistemul care sugrumă valorile şi oamenii. Ne-am întors în ţară şi... am fost daţi la o parte. Refuzaţi! De aceea sunt fericit că sunt în Germania, dar sunt nefericit că mi-e dor de oamenii mei. La Constanţa, am găsit multă prietenie şi dragoste de muzică. Anul acesta mi-a adus domnul profesor (Ioan Ardelean - n.r.) nişte voci extraordinare. O bucurie să lucrezi”.

Sfaturi de la maestru pentru tinerii învăţăcei: „Cine opreşte studiul a terminat-o cu muzica”

Aşa cum era şi firesc, l-a rugat pe marele maestru să împărtăşească o lecţie de viaţă cu cei care sunt doritori să-i calce pe urme. Ce trebuie să faci pentru a deveni o reţetă de succes?

„Fiecare să-şi propună un ţel în viaţă. Spre exemplu, este bine să vrei să fii prim solist, dar până atunci nu este nicio ruşine să cânţi într-un cor. În România, din cauza democraţiei prost înţelese, toată lumea crede că poate face orice. Nu este deloc aşa. Ca să fii cântăreţ trebuie să înveţi, să fii foarte disciplinat, să ştii să-ţi foloseşti inteligenţa pentru a transmite. Dacă reuşeşti toate aceste lucruri, repet, într-un mod disciplinat, ai o şansă”, explică profesorul.

Talentul trebuie dublat de muncă. Singur, nu este suficient. „Mulţi tineri au un apetit extraordinar pentru a se dezvolta. Dar eu nu pot să-i transform instantaneu în staruri. Drumul către marea scenă trece prin studiu aprofundat şi învăţătură serioasă. Pentru mine studiul nu s-a oprit niciodată. Învăţătura la fel. Cine opreşte studiul a terminat-o cu muzica. Acum tinerii au mijloace tehnice deosebite. Să vadă cât mai multe filme şi teatru pe specific, căci ce este opera dacă nu un hibrid, teatru liric. Tinerii ar trebuie să fie cât mai conectaţi la realitatea culturală: să vadă filme, să meargă la spectacole. În România sunt sălile goale. Asta trebuie să înţeleagă tinerii: nu trebuie să refuze nicio experienţă, să vadă cât mai multe spectacole, cât mai multe filme, teatru, să muncească şi să se informeze mereu. Abia de la această bază poţi să-ţi hotărăşti viitorul şi să-ţi propui ţelul despre care vorbeam mai sus”.

Un alt lucru vital în formarea oricărui artist, pe care maestrul a ţinut să-l sublinieze, este cunoaşterea istoriei. „Istoria este deosebit de importantă pentru un artist. Ca să ajungi într-un loc, trebuie să ştii întotdeauna de unde pleci. Dacă nu-ţi cunoşti originile, nu ai cum să fii cu adevărat o fiinţă culturală, indiferent de domeniu”.

„Muzica nu are vârstă”

Nu există o vârstă pentru muzică, nu există decât dragoste, apetenţă, dedicaţie şi energie pentru muzică. „Muzica este totul”, spune maestrul, „muzica nu are vârstă şi nu există decât muzică bună şi rea. Câtă vreme are ceva de spus, arta trebuie să aibă expresie şi forţă de a o face. Câtă vreme sunt numai sunete ca să spargă timpanele, nu are niciun sens, e numai zgomot. Artistul, actorul trebuie să ştie să transmită. Există mulţi urlători, care aduc deservicii profesiei. Pentru asta trebuie cadre didactice care să cultive individul, talentul, bunul simţ. Sunt, din păcate, din ce în mai puţine”.

Invitaţie la „Traviata“

„Mă bucur că doamna Ardelean (celebra soprană Nicoleta Ardelean - n.r.) va face aici „Traviata“, rolul principal. Este o cântăreaţă binecuvântată, o voce rară şi mă întreb oare de ce astfel de cântăreţi rari nu sunt folosiţi în România. Sunt cântăreţi la Opera din Bucureşti cu nişte voci care scârţâie, nu care fac muzică. Mergeţi la „Traviata“ şi vă veţi bucura să o auziţi pe doamna Ardelean”, a mai spus maestrul Crăsnaru. Celebra soprană a acceptat invitaţia Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” de a colabora la „Traviata“.