Povestea unui polițist din Constanța care a intrat în lac și a salvat de la înec un bărbat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Povestea unui polițist din Constanța care a intrat în lac și a salvat de la înec un bărbat

Eveniment 09 Ianuarie 2021 / 11:44 681 accesări

Ajutorul de șef de post din comuna Corbu, din județul Constanța, a salvat de la înec un bărbat care căzuse în lac.
Răzvan este ajutor șef de post în comuna Corbu din județul Constanța, de aproximativ 5 ani.

Povestea a fost relatată pe pagina de facebook a Ministerului Afacerilor Interne.

Ieri dimineață, în jurul orei 06.00, Răzvan se afla în patrulare alături de noul său coleg, Alin, în zona lacului Corbu Mic.

Se pregăteau să iasă din tura de noapte, însă o serie de strigăte i-a alertat imediat:

- Ajutor! Mă înec! Ajutați-mă!

S-au apropiat de lac, dar era întuneric și zona era plină de vegetație și stuf.

Răzvan și-a dat jos geaca de iarnă, centura, pistolul și tot ce i-ar fi îngreunat intervenția.

Imediat a intrat în apa rece.

- Alin, sună la SMURD! Sigur va avea nevoie de îngrijiri la cât de rece e apa!

După câteva clipe, a găsit bărbatul. Acesta era în apă până la gât și încerca disperat să ajungă la mal.

Apa nu era foarte adâncă, însă era un strat mare de mâl, care făcea deplasarea aproape imposibilă.

Răzvan l-a recunoscut imediat. Era vorba de un bărbat care avea probleme locomotorii.

- Te rog să rămâi calm, te scot eu de aici! Nu te zbate, pentru că ne pui pe amândoi în pericol, i-a transmis Răzvan bărbatului disperat.

Acesta a înțeles și a încetat să se mai zbată. S-a pus în spatele colegului nostru. După câteva minute, au reușit să ajungă la mal.

Echipajul SMURD ajunsese cu câteva clipe în urmă și l-a preluat imediat pe bărbatul care intrase în șoc hipotermic.

De asemenea, l-au întrebat și pe Răzvan cum se simte.

- Eu sunt bine, mi-e un pic frig. Dar mă duc direct acasă. Stau aici aproape.

- Măcar luați această pătură și o recuperăm noi astăzi!

Acoperit cu pătura, Răzvan s-a îndreptat direct către casă. Ud, plin de noroi, dar cu inima plină de fericire!

Că a reușit să salveze o viață!

În pragul casei, se afla fetița sa care îl aștepta.

- Tati, văd că ți-e frig. Aruncă pătura aia. Hai să te îmbrățișez!

- Am zis să-ți fac o surpriză, să apar ca eroii din desenele tale preferate!

- Dar tot pe tine te iubesc cel mai mult din lume!

Răzvan nu i-a povestit fetiței ce s-a întâmplat. Nu ar fi înțeles la vârsta ei. Poate peste câțiva ani, va citi acest text. Și va realiza că tatăl său este un adevărat erou.

Răzvan este ajutor șef de post în comuna Corbu din județul Constanța, de aproximativ 5 ani.
Salvatorule, te felicităm!
Suntem mândri de tine!, mai scrie pe paginade facebook a Ministerului Afacerilor Interne.



12