Mai mulţi foşti deţinuţi de la Penitenciarul Gherla, condus la sfârşitul anilor '50 de torţionarul Constantin Istrate, povestesc despre chinurile îndurate atunci, amintind de bătăile cu ciocanul în tălpi şi de prizonieri care au fost omorâţi.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a solicitat, ieri, Parchetului ICCJ începerea urmăririi penale în cazul lui Constantin Istrate (88 de ani), fost locţiitor al comandantului de la Colonia de Muncă Oneşti şi fost locţiitor al comandantului de la Penitenciarul Gherla, pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii.

VINOVAT DE DECESUL A 217 OAMENI Potrivit IICMER, Istrate a fost descris de foştii deţinuţi politici drept unul dintre cei mai cruzi torţionari din penitenciarele comuniste, prin duritatea regimului de detenţie aplicat, făcându-se vinovat de decesul a 217 deţinuţi, din care 216 la Penitenciarul Gherla. Este cunoscut ca fiind torţionarul lui Paul Goma şi a lui Octav Bjoza. Din mărturia lui Octav Bjoza reiese că, în urma unei revolte în Peniteniciarul Gherla prin care deţinuţii cereau regim de detenţie mai uman, Constantin Istrate a montat pe terasă o puşcă mitralieră cu care "a secerat" faţada închisorii. "La Gherla avusese loc o aşa-zisă revoltă a frontieriştilor, când am ajuns. Au bătut cu picioarele de pat demontate în uşi de ziceai că le sparg. Şi au cerut să vină comandantul, să se revină la un regim de detenţie mai uman, să li se dea pachete, medicamente, nu ştiu ce. Au adus pompierii cu furtune de apă ca să-i stropească, să-i ude. Şi se-auzeau ţipetele până în centrul oraşului, căci penitenciarul e relativ aproape de centru, la 200 - 300 de metri. Şi se auzea vuietul ăla, cum urlau deţinuţii. Atunci au lansat zvonul în oraş că închisoarea a luat foc, că-i un incendiu şi de-aia trec pompierii. Dar Istrate a pus pe terasa de la pavilionul II parter o puşcă mitralieră din-aia cu două picioruşe şi-a tras, a luat la secerat faţada închisorii şi se zice că un om ar fi murit şi încă vreo câţiva ar fi fost răniţi de gloanţele trase de acest criminal, care au ricoşat din paturile metalice", povesteşte Octavian Bjoza.

MĂRTURII DIN INFERN

BĂTĂI CU CIOCANUL LA TĂLPI Privind cruzimea tratamentelor aplicate de Constantin Istrate, fostul deţinut Octavian Bjoza aminteşte bătăile cu ciocanul în tălpi. "Şi ne opreşte şi ne duce în camera ofiţerului de serviciu. Ofiţer de serviciu era gardianul Stan, din Mintiu Gherlii de loc. Şi zice Istrate: “Bine, mă, păi voi vreţi să mă băgaţi în puşcărie alături de voi? Păi voi n-aveţi grijă de sănătatea voastră, mă? Păi, desculţi, mă? De ce nu v-aţi pus, mă, ciorapi? Voi vreţi să vă-mbolnăviţi, să muriţi p-aici, mă? Să mă băgaţi pe mine în puşcărie lângă voi, mă?” Zicea aşa în bătaie de joc, că mureau pe capete săracii. „Ia stai să-ţi dau eu ciorapi, mă, dacă n-ai!”. Şi ne-a aşezat pe burtă, pe mozaicul încăperii, ne-a pus să ridicăm de la genunchi picioarele în sus cu tălpile apropiate şi să stăm cu capul pe mâini. A luat ciocanul cu care bătea gratiile de la ferestre la predare şi la primire, ca să vadă dacă cineva în timpul zilei sau nopţii nu le-a tăiat să fugă. Da' cu ce să le tai? Şi-ai noştri aveau atâta demnitate în ei încât nici dacă ne deschideau uşile nu fugeam. Spuneam că să vină să-şi ceară iertare de la noi dacă vor să plecăm acasă... Aşa eram de naivi, pe undeva. Ei, şi cu ciocanul cu care bătea în gratii, care era un cilindru de stejar cu dimensiunile de 20 de centimetri lungime şi un diametru de vreo 10, şi o coadă lungă cam de 1,20 metri, făcută din carpen sau salcâm, lemn fibros care nu se rupe. S-a dat în spatele meu şi a-nceput să dea cu ciocanul în tălpi cum dai cu toporul când tai lemne. Mi-a spus: „Scoate bocancii!”. În gândul meu zic: „Aoleo, ce-o să mă doară acum”. La un moment dat, după ce-am scos un bocanc, zice: „Nu, unul lasă-l!”. M-am gândit: „Bă, ăsta mai are un pic de suflet în el, probabil”. Şi căutam, când mă lovea, să împing piciorul cu câţiva milimetri un pic mai sus, ăla cu bocancul, ca să preia el lovitura, dacă se putea. Şi îmi trage 25 de lovituri. Simţeam cum trupul se contractă şi mi se părea că din contracţia aceea parcă săream de la pardoseală câţiva centimetri, o palmă, că pentru o clipă, pentru o fracţiune de secundă, înving gravitaţia. Parcă simţeam cum sar, mă opresc şi iară cad. Lovea, se contractau muşchii, săream parcă. Şi zice: „Ia uite Stane, banditul nu că nu ţipă, da' nici nu icneşte! Ia stai, bă, să-mi dau vestonul jos. Ia pune vestonul acolo în cuier să-i mai trag o porţie”. După 50 de lovituri a trebuit să cheme din celulă pe cineva cu o pătură şi m-a târât în celulă. Când am ajuns, ăi care aveau vechime de ani de zile au întrebat imediat: „Te-o lovit peste bocanc?” Eu, fericit: „Da!”. „Scoate-l repede! Rupeţi-l! Distrugeţi-l! Tăiaţi-l! Scoate-l repede că altminteri e groaznic, te strânge ca-ntr-o menghină şi o să ai dureri cumplite!”. Nu l-am mai putut scoate deja... Şi durerile erau groaznice. Atunci, cu o coadă de lingură ascuţită mi-au tăiat cusăturile bocancului şi-au crăpat pielea şi aşa, sacrificând bocancul, au reuşit să mă salveze de-acele dureri extraordinare”, mai arată Octav Bjoza.

20 DE PERSOANE MÂNCAU DINTR-O PÂINE DE 2 KG Un alt fost deţinut, Costică Budu, povesteşte că 20 de persoane mâncau dintr-o pâine de două kilograme. "La Gherla, acolo închisoare, mamă Dumnezeule! Istrate, Şomlea şi cu Cârciu, care-i mort, şi nu-i mai ţin minte pe toţi... Şi bătaie ce-am luat! Ghioaga pe noi era mereu. Trebuia să stai sfânt. Dacă ne ducea la plimbare, pe scări, de sus de la 4, apoi la fiecare colţ de etaj stăteau cu ghioaga şi dă-i. Trebuia să fugi tare să scapi. Şi aveam bătrâni care nu mai puteau să fugă (...). Nu puteai să faci nici o mişcare, nimic, atât doar: şters, veceu, tinetă. Era tinetă înăuntru, nu te scotea la veceu decât o dată pe zi, dimineaţa. Foamea!? Nu mai zic de foame, că era zi de zi. Dacă 20 de inşi mâncam dintr-o pâine de 2 kile... Deci nu-ţi venea nici o sută, că o tăia cu cuţitul şi se mai fărâma. Şi la 1.00 îţi trântea o varză din aia. Şi când eşti tânăr, mănânci mai mult. Bătrânii, săracii, ziceau că le ajunge, dar vai de capul ei de mâncare, că nu era consistentă", spune Costică Budu

VIII ŞI MORŢII ERAU ADUŞI ÎN SACI... Medicul Gheorghe Cornea povesteşte despre cum oamenii erau aduşi în saci şi descărcaţi dintr-un camion, unii ajungând morţi. "Eram doi medici, eu şi unu' Maier, din Târgu Mureş. El era, de fapt, student. El era cu patul încolo, spre geam. Zic: „Mă, Maier, ia uită-te tu ce se întâmplă în curtea aia, mă!”. Se auzeau vaiete, zgomot de motor, zgomote. Ăla se uită şi zice: „Nu ştiu ce descarcă dintr-un camion. Nişte saci. Îi aruncă jos. Mă, dar sacii ăia sunt vii, parcă mârâie cineva!”. Erau nişte oameni... Se deschide uşa la celulă: „Cornea şi Maier, îmbrăcaţi-vă şi ieşiţi afară!”. Ne ducem jos. Istrate: „Puneţi mâna pe ei şi vedeţi-le pulsul! Care-s morţi îi lăsaţi aicea, grămadă, care-s vii, luaţi-i în braţe şi îi duceţi sus, în cameră!”. Nu ştiam cine sunt ăştia. Pun mâna pe puls, pun mâna la gât, nimic. Erau îngheţaţi, morţi. Unii erau mai pe picioarele lor, unii trebuiau duşi în spate. Şi i-am cărat în spate”, arată Gheorghe Cornea.

A FOST TEROARE Petru Duicu povesteşte că a fost încarcerat lângă camera şefului de secţie, de unde auzea ţipetele deţinuţilor maltrataţi. „A fost teroare, dom'le. Zbirul era locotenentul Istrate. Ăsta era un tip mic, moldovean, se ţinea în permanenţă ţanţoș. Ăsta era cu bătaia, iar Mihalcea era cu fabrica. Mai erau miliţieni groaznici: fraţii Şomlea şi mai era un miliţian micuţ, de zicea că e de la Mănăstirea Nicula, peste deal de la Gherla", a arătat Petru Duicu .

ISTRATE, CEL MAI FEROCE Un alt fost deţinut, Alexandru Jauca, susţine că perioada cea mai grea în penitenciarul Gherla a fost când era şef locotenentul Constantin Istrate. „La Gherla, bătăuşi erau toţi. Şi gardienii. Cel mai feroce la Gherla în perioada când am fost eu era locotenentul Istrate. De altfel, de locotenentul Istrate vorbeşte şi Paul Goma cu cartea lui despre Gherla. Povesteşte ce bătaie a luat din cauză că i-a găsit o bucăţică de hârtie, ceva. Pentru chestia asta l-a bătut cu vâna de bou”, arată Alexandru Jauca.

„CUM BAŢI ŞNIŢELUL, AŞA ERA FUNDUL LA OAMENI“ Fostul deţinut Traian Merca povesteşte şi el despre cruzimea bătăilor aplicate. "Era unu' Tudoran şi cu (Constantin) Istrate, adjunctul comandantului închisorii. Puneau oamenii pe scaun întins, doi ţâneau de mâini, doi de picioare şi alţii doi dă-i la fund. Puneau un cearceaf ud şi dădeau. Vă spun că era fundul la câţiva, ferfeniţă. Cum baţi şniţelul, aşa era fundul la oameni. Io am văzut asta. Şi unul ştiu că o fost informator şi n-o mai vrut să fie, şi l-or bătut de l-or aruncat în cameră ca pe mort. Şi se uita pe vizetă şi care cum vedea că merge să-i deie o mână de ajutor sau să-i deie ceva îl lua şi pe el", a povestit Traian Merca.

OASE SFĂRÂMATE LA DUŞ Deţinuţii erau chinuiţi şi umiliţi şi când făceau duş, după cum relatează Vasile Pânzariu. „Da, înainte de revoluţia din Ungaria am ajuns în Gherla. Am prins acolo şi greva frontieriştilor din 1958, când Istrate o tras înăuntru, în camera mare unde erau frontieriştii, şi a împuşcat un maghiar în burtă. Ei, după aceea s-o introdus pedeapsa cu bătaia pentru orice mişcare. Îţi fărâma oasele, te scotea să te speli la baie şi pe trepte erau gardieni până jos. Şi cu ciomege, cu lemne de mătură: „Arde-i! Dă-i!”... şi desculţ te lua, nu dădea voie să fii îmbrăcat. Când mergeai, treceai prin culoarul ăsta cu gardieni şi: Poc!.. Mergeai mai repede, luai mai multe, stăteai mai încet, tot multe luai! Şi când ajungeai, tot pocnit, dădea drumu' la apă să te speli rapid. Şi dădea drumu' când la apa caldă, când la apa rece, şi când erai cu săpunu' tăt pe tine: „Hai! Pas alergător! Dă-i drumu' înapoi!“... Nişte chestii...”, spune Pânzariu. Acesta mai povesteşte şi despre experienţa în carceră: "Neagra era jos, la parter, vizavi de unde era baia. Neagra cum era? Poate aţi mai auzit şi ştiţi. Aveam numai sus un geam, înăuntru nimic, numai beton. Îţi stingea lumina de sus, aprindea un bec numa' de control, din când în când. Şi cum m-o trântit înăuntru - acuma îmi vine şi să râd - am început să dau cu mâna ca să mă aşez şi eu undeva acolo. Când colo, dom'ne, dau peste ceva moale! Era nişte paie de la o pătură sau de la o saltea veche, umede, puţea toate acolo. Ei, şi apoi dau peste un picior sau o mână! Era un mort acolo! Băi frate, îţi închipui cât am stat acolo în beznă, am fost cu un cetăţean mort. Da' nu m-o ţinut hoţii mult acolo. Ştiu eu, cât să fi fost? După vreo şase-opt ceasuri m-o scos de acolo. Ei, şi am aflat mai târziu că acolo era un maghiar, unu' tânăr, care murise şi, până să-l ducă la morgă sau să-l îngroape, l-o lăsat provizoriu acolo".

A TRAS CU MITRALIERA ÎN PLIN "Când o fost rebeliunea cu frontieriştii... o fost aşa. Frontieriştii o avut o cameră de 150 de persoane, şi nu avea veceu în cameră. Restu' camerelor toate aveau veceuri, dar acolo era veceu separat. Şi administraţia, ca să-i bâzâie, le-o-nchis veceul şi le-o băgat tinete... Şi-apoi ăştie o dat afară tinetele, ăştia iară le-o băgat şi nu le-o deschis veceul, şi-apoi ăştia o dat oblonele jos... Pe urmă, după rebeliune, ne-o pus de-lea înfundate, scândură la scândură, şi n-ai mai primit aer, numa' pă deasupra, da' puţin. Şi-apoi, ăştia o dat jos toate obloanele alea de scândură şi-apoi a-nceput a striga: „Criminalii!“ şi „Vrem procuror general!“. Era Goiciu atunci comandant. Şi-apoi pân’ la urmă o venit Goiciu cu-n batalion de gardieni şi cu Istrate, că ăsta era cu regimu’ şi paza. Şi-apo’ o blocat uşa... Ăştia din-năuntru or strigat: „Gherla!”. Şi o ieşit lume din oraş către puşcărie, s-o făcut mare scandal atunci... Pă noi pe toţi ne-o pus pe burtă în paturi şi-apoi chiar prin camera noastră o băgat pompierii furtunu'... Că ce-o făcut ăştia? O făcut foc din cârpe, să miroasă, că îi foc şi chestii în cameră... Şi-apoi o-nceput pompierii să le baje apă, da' n-o reuşit, că ăştia o băgat toate saltelele-n geamuri şi n-o putut băga. Pă urmă, locotenentul major Istrate o deschis vizeta şi o tras cu automatul în cameră şi-atunci i-o demoralizat... Şi-apoi gardienii o împins uşa şi paturile alea de le-or pus ei la uşă, şi o intrat înăuntru. Dup-aia i-o scos afară, i-o pus pe toţi în lanţuri şi-n fiecare zi-i ducea la baie jos, şi acolo îi bătea până îi lăsa laţi. Turna apă pă ei şi îi ducea... şi iar îi aducea... Da' nu pe toţi o sută cinzăci, numa' pe o parte din ei, p-ăştia care o făcut protestu' aista”, povesteşte şi Victor Pop.

BIOGRAFIA UNUI TORŢIONAR Constantin Istrate s-a născut într-o familie de ţărani săraci şi a absolvit şapte clase la şcoala primară din comuna Mălini, judeţul Suceava. Până în 1949 a lucrat ca muncitor necalificat în localităţile Mălini, Cotnari, Cotârgaş şi Mărgineni. În 1947 a devenit membru al organizaţiei locale a Tineretului Sătesc şi a intrat în armată, de unde a fost repartizat la Brigada de Securitate Comunicaţii, respectiv la Batalionul 5 Securitate Comunicaţii Timişoara, iar la sfârşitul stagiului militar a rămas în Securitate ca subofiţer, urmând să fie trimis la specializare. Între martie şi noiembrie 1950 a urmat Şcoala de subofiţeri MAI din cadrul Centrului de Instrucţie nr. 27 Securitate Comunicaţii Satu Mare, iar în 7 noiembrie 1950 a fost avansat la gradul de sergent major, fiind repartizat la Batalionul 2 Securitate Comunicaţii Iaşi, în funcţia de comandant de pluton la Centrul de Instrucţie Gura Humorului. În 1951, Batalionul 2 Securitate Comunicaţii Iaşi a fost reorganizat în Batalionul 4 Instrucţie Iaşi, iar Istrate a devenit şef al Biroului Registratură şi Documente Secrete. Între 1 mai - 7 noiembrie 1953 a urmat Şcoala militară de ofiţeri pază MAI Câmpina, iar după finalizarea studiilor, subalternul Constantin Istrate a fost repartizat la Colonia de muncă Oneşti, la formaţiunea 0665 - în funcţia de şef al Biroului pază şi regim (dec. 1953 - mai 1954), iar după ce formaţiunea s-a desfiinţat în luna mai 1954, a fost transferat la Cernavodă, la formaţiunea 0767 Columbia Cernavodă, în poziţia de comandant pluton supraveghetori (iun. - oct. 1954). Prin Ordinul MAI nr. 257, la data de 25 octombrie 1954, şi această colonie a fost desfiinţată.

Istrate a ajuns în 1954 la Penitenciarul Gherla, la formaţiunea 0606, unde a ocupat funcţiile de comandant de pluton (oct. 1954 - 1956), ajutor de serviciu al comandantului şi locţiitor comandant pentru spate (1956 - iun. 1957) şi locţiitor comandant pentru pază şi regim (1957 - dec. 1958 şi 1 mart. 1959 - 1961) şi comandant (dec. 1958 - 1 mart. 1959).

În anul 1962 a fost trecut în rezervă cu gradul militar de locotenent major, iar în acelaşi an, conform documentelor existente în dosarul său de reţea, a fost propulsat în funcţia de preşedinte al Comitetului executiv al Sfatului Popular al oraşului Gherla, iar doi ani mai târziu, promovat vicepreşedinte al Comitetului executiv al Sfatului Popular Raional Gherla.

În 1967 a fost condamnat la 10 ani de închisoare corecţională pentru delapidare, fiind eliberat cinci ani mai târziu. Din 1972 până în 1974 a lucrat pe un şantier din Satu Mare subordonat Trustului de Construcţii Industriale din Cluj, transferându-se ulterior la Zalău, pe postul de şef al Staţiei de betoane "Elba 2". În 1979 a ajuns la Şantierul nr. 3 din cadrul Grupului de şantiere pentru construcţii industriale din Zalău, iar în primăvara anului 1982 s-a transferat în comuna Peciu Nou din judeţul Timiş, la Întreprinderea Agricolă de Stat, de unde s-a pensionat în 1987, păstrându-şi domiciliul până în prezent.

Constantin Istrate a fost decorat cu medalia "Meritul Militar", clasa a II-a (1955), iar prin Decretul nr. 242 din 26 mai 1958, locotenentului Istrate T. Constantin i s-a conferit Medalia "Pentru servicii deosebite aduse în apărarea orânduirii de Stat", pentru "rezultate deosebite obţinute în muncă; pentru curajul, devotamentul, priceperea şi spiritul de sacrificiu dovedit în îndeplinirea sarcinilor de serviciu; pentru contribuţia adusă la întărirea Forţelor Armate ale Republicii Populare Române".