“Poveşti cu Albă ca Zăpada”, în regia lui Lăzăroiu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

“Poveşti cu Albă ca Zăpada”, în regia lui Lăzăroiu

Politică 17 August 2011 / 00:00 444 accesări

REACŢIE Afimaţiile de ieri ale ministrului Muncii, Sebastian Lăzăroiu, privind modul de alocare a ajutoarelor sociale de către primării au fost imediat sancţionate de PSD. Potrivit social democraţilor, prin atitudinea şi declaraţiile sale, “Sebastian Lăzăroiu arată că nu poate îndeplini atribuţiile funcţiei în care a fost numit şi atunci inventează zilnic poveşti cu Albă ca Zăpada”. “Îi amintim ministrului Lăzăroiu că, începând din 2004, singurul membru al PSD care a avut responsabilităţi legate de Ministerul Muncii a fost Marian Sârbu. Dacă actualul ministru al Muncii are nedumeriri legate de ceea ce s-a întâmplat în instituţia pe care o conduce, îi recomandăm să întrebe direct la sursă, în cadrul primei şedinţe a coaliţiei de guvernare”, se arată într-un comunicat al PSD.

INCAPACITATE Social democraţii mai spun că această nouă ieşire a ministrului Sebastian Lăzăroiu vine în momentul în care tot mai multe state europene închid uşa pentru muncitorii români. “Autorităţile de la Bucureşti nu depun niciun efort pentru a stopa acest fenomen şi se lansează în dispute politice, pentru a ascunde incapacitatea de a dialoga cu partenerii externi, în vederea apărării intereselor cetăţenilor români. Sebastian Lăzăroiu ar trebui să răspundă pentru aceste lucruri. În context, amintim că românii din Spania reclamă deja abuzuri din partea autorităţilor de la Madrid, care aplică măsurile de restricţie şi asupra muncitorilor români deja integraţi pe piaţa spaniolă a muncii. Evident, ministrul Lăzăroiu nu este preocupat de acest subiect şi nu are răspuns pentru problemele românilor din Diaspora, cărora PDL le vânează voturile”, se mai precizează în comunicatul PSD.



12