“Ucenicii moşului”, aflaţi în clasa a III-a C (Şc. nr. 29 „Mihai Viteazul”), alături de învăţătoarea lor, Primavera Enuţă, i-au invitat, ieri, pe părinţi şi bunici pe tărâmul magic al poveştilor. Lumea fantastică a copiilor a fost astfel redimensionată pentru ochii celor mari, iar elfii, îngeraşii, spiriduşii, zânele, Crăiasa Zăpezilor, fulgii şi renii vorbitori, steluţele şi oamenii de zăpadă păreau a se orândui, firesc, în atmosfera de basm creată de cei mici. Serbarea de sfârşit de an, căci acesta a fost cadrul festiv al fantasticei întâlniri, s-a derulat, anul acesta, după un concept modern: elevii au creat compuneri despre iarnă pe care le-au citit în premieră, emoţionaţi nevoie-mare, colegilor şi părinţilor. Produsele imaginaţiei debordante a scriitorilor în devenire s-au derulat în zâmbetele îngăduitor-amuzate ale părinţilor şi bunicilor, micuţii citind cu o delicioasă convingere despre Crăiasa Zăpezii (prietena lor bună), balul fulgilor de nea (la care, desigur, au fost invitaţi de onoare), oameni de zăpadă vorbitori (bineînţeles, şi zburători), reni cu diverse poveşti triste, însă cu final (aşteptat) vesel, fulgi - mesageri ai diverselor zâne, evenimente festive din lumea poveştilor etc. Momentul magic a continuat în faţa pomului de Crăciun, sub care se aflau cadouri pentru toţi copiii de la... ei înşişi. Sub egida „Secret Santa” s-a derulat, cu sufletul la gură, următorul eveniment al serbării, descoperirea cadourilor. „Am făcut aşa: fiecare dintre noi a tras câte un bileţel cu numele colegului şi am cumpărat cadouri. Mi s-a părut foarte frumos. Şi aşa, fiecare dintre noi s-a gândit la colegul al cărui nume se afla pe bilet şi a încercat să-l cunoască mai bine”, ne explică o fetiţă cu obrajii îmbujoraţi de emoţie. După ce şi-au desfăcut cadourile, cei mici s-au pierdut în planuri şi poveşti despre vacanţa perfectă care, desigur, nu implică teme sau orice altceva ar putea avea legătură cu şcoala. Rămâne de văzut dacă şi „doamna” se va lăsa prinsă în mrejele de basm ale planurilor celor mici...