Poveşti şi versuri despre... căsnicie, la Cărtureşti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Poveşti şi versuri despre... căsnicie, la Cărtureşti

Cultură 16 Martie 2011 / 00:00 941 accesări

Devenită, de ceva vreme, spaţiul de desfăşurare a multor evenimente inedite, de la lansări editoriale, dialoguri între public şi scriitori importanţi, psihoterapeuţi sau artişti până la spectacole de teatru, recitaluri instrumentale sau de poezie, Librăria Cărtureşti nu se dezminte nici la început de primăvară. Pentru luna martie, Librăria Cărtureşti din incinta City Park Mall, în colaborare cu Active Training şi Teatrul Joint, organizează, în această joi, cu începere de la ora 17.30, o nouă manifestare deosebită, cu o temă savuroasă ce lasă loc discuţiilor relaxante: „Poveşti, versuri şi note despre căsnicie\".

Actorii Cătălin Frăsinescu, Doru Bem, Radu Micu şi... o chitară vor susţine un curs practic despre cum era înainte de căsătorie şi cum este după! Dezbaterile vor avea ca punct de plecare fragmente despre căsnicie din autori precum: Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Ion Pribeagu, Eugen Ionescu, Pablo Neruda, Doru Bem, Emil Brumaru, George Coşbuc, Ion Luca Caragiale, Constantin Paraian, Arthur Rimbaud şi Florin Bican.

Participanţii la discuţii se vor putea înscrie şi la o tombolă, având prilejul să câştige invitaţii la comedia Teatrului Joint, „Clubul Verighetelor\".

Taguri articol


12