Poziţia CE privind încălcarea drepturilor prin legile de austeritate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Scrisoare

Poziţia CE privind încălcarea drepturilor prin legile de austeritate

Politică 24 Iunie 2010 / 00:00 418 accesări

În contextul emiterii de către Guvernul Boc a legilor de tăire a pensiilor şi salariilor, eurodeputatul PSD Corinţa Creţu a adresat Comisiei Europene (CE) un set de întrebări privind: nivelul încălcării drepturilor cetăţenilor din statele membre care ar putea declanşa reacţia CE, măsurile pe care le poate adopta Comisia în vederea ajustării acţiunilor Guvernului român şi, nu în ultimul rând, indicatorii pe care îi monitorizează forul european pentru a stabili cât de adecvat este procesul de implementare a legislaţiei UE în statele membre. Europarlamentarul român precizează, în scrisoare, că partidele de opoziţie, mass-media şi societatea civilă au încercat, prin toate mijloacele democratice, să schimbe această politică “anti-socială” care loveşte categoriile vulnerabile, în primul rând pensionarii, cei care au nevoie de asistenţă medicală şi copiii familiilor sărace. Ea solicită ca forul comunitar să-şi precizeze poziţia faţă de eventualele încălcări ale drepturilor cetăţenilor.



12