Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat că poziţia României în privinţa Kosovo a rămas neschimbată, respectiv de nerecunoaştere a noului statut, considerînd că “Declaraţia Unilaterală de Independenţă din 17 februarie 2008 este contrară principiilor şi normelor de drept internaţional”. Reacţia ministrului a venit după ce Parlamentul European a adoptat, cu 424 voturi “pentru”, 133 “împotrivă” şi 24 abţineri, o rezoluţie prin care solicită statelor membre recunoaşterea independenţei Kosovo. Ministrul a precizat că “Rezoluţiile Parlamentului European au titlu de recomandare şi nu generează obligaţii Statelor Membre UE”. Deputaţii europeni au salutat, cu ocazia adoptării rezoluţiei, desfăşurarea cu succes a misiunii EULEX şi îmbunătăţirea situaţiei securităţii în Kosovo. Dezvoltarea economică şi politică din Kosovo este sprijinită prin oferirea unei perspective clare europene. “Parlamentul European încurajează statele membre ale UE care nu au recunoscut încă independenţa provinciei Kosovo să facă acest lucru”, se arată într-un amendament la rezoluţia Comisiei de afaceri externe (AFET) a PE, adoptat în plenul Parlamentului cu 281 voturi “pentru”, 229 “împotrivă” şi 55 de abţineri. Membrii PE îndeamnă EULEX să rezolve de urgenţă problema numărului de cazuri nerezolvate încă, aflate sub monitorizare internaţională, acordînd prioritate cazurilor ce implică violenţă interetnică, crimelor de război şi corupţiei la nivel înalt, în scopul consolidării statului de drept. Înfiinţarea unui program funcţional de protecţie a martorilor este vitală pentru acţionarea eficace în justiţie a infractorilor la nivel înalt din Kosovo, în special în ceea ce priveşte crimele de război. Conform documentului, punerea deplină în aplicare a drepturilor minorităţilor este de o importanţă fundamentală pentru stabilitatea din Kosovo şi din regiune. Autorităţilor li se solicită să reglementeze statutul juridic al apatrizilor romi, aşcali şi egipteni ce trăiesc în Kosovo, inclusiv drepturile de proprietate ale acestora. Totodată, trebuie asigurat accesul egal la sistemul de învăţămînt de calitate, pe piaţa muncii şi la serviciile de sănătate, oferind condiţii de cazare igienice şi garantînd participarea acestora la viaţa socială şi politică, se arată în rezoluţie. Parlamentul European reaminteşte autorităţilor kosovare importanţa deplinei cooperări economice regionale şi obligaţia acestora de a respecta şi a aplica toate prevederile Acordului CEFTA, semnat la Bucureşti.